Parcul auto al SJA Gorj, completat cu patru ambulanţe

563

Marinică Niculescu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj a purtat discuţii cu ministrul Sănătăţii, ocazie cu care a solicitat şi o completare a parcului auto. Din fericire, se pare că Nicolae Bănicioiu a promis că va repartiza Ambulanţei gorjene patru maşini.

Imediat ce a revenit la cârma Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, Marinică Niculescu s-a pus din nou pe treabă. El se preocupă de bunul mers al lucrurilor, astfel că înnoirea parcului  auto nu putea să nu se afle pe lista sa de priorităţi. Astfel, s-au purtat discuţii cu ministrul Sănătăţii, promisiunile fiind pozitive. „Am solicitat 3 ambulanţe şi o autoşenilată, pentru că iarna, în zonele montane, şi în special spre Rânca, nu mai avem acces. Ea va sta la substaţia Novaci pentru că acolo vor fi cazurile cele mai frecvente. Avem promisiuni că le vom primi”, confirmă managerul Niculescu.

În aşteptarea rectificării
La întâlnirea cu ministrul Nicolae Bănicioiu, managerul SJA a atins şi subiectul privind bugetul unităţii. Pentru ultima parte a anului se aşteaptă o rectificare bugetară. „În septembrie va fi o rectificare bugetară şi ne vor mai trebui bani, în primul rând pentru a avea bani de salarii până la sfârşitul anului, dar şi pentru a putea acoperi toate cheltuielile materiale astfel încât să nu sufere actul de urgenţă”, a precizat Marinică Niculescu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here