Parchetul Gorj a cerut prima amânare pentru recursul fraţilor Popescu

291

Recursul declarat de Dian şi Gabriel Popescu privind măsura arestării preventive a lor pentru 29 de zile la Curtea de Apel Craiova a impus o primă amânare pe 10 iulie, urmare a solicitării Parchetului Judeţean Gorj de a observa motivele de recurs şi înscrisurile depuse de cei doi recurenţi. Recursul a fost declarat de altfel şi de Parchetul Judeţean Gorj.

Imediat după înregistrarea recursului la Curtea de Apel Craiova, atât Dian Popescu cât şi fratele său, Gabriel Popescu, au declarat recurs împotriva propunerii de arestare preventivă a lor de către Parchetul Judeţean Gorj. Prima amânare a recursului a făcut-o însă Parchetul Judeţean Gorj, prin procurorul de caz, dornic să vadă motivele recursului celor doi şi înscrisurile depuse de cei doi urmăriţi penal în dosarul în care este deja cercetat în arest primarul comunei Peştişani, Florin Pavel. Ieri la ora 9.00 însă trebuia să se judece recursul, dar după orele 18.00 nu se cunoaştea dacă instanţa din Craiova le-a dat câştig de cauză celor doi sau Parchetului Judeţean Gorj. De altfel şi la Tribunalul Gorj o sentinţă similară s-a dat la ore foarte târzii din noapte, atunci instanţa stabilind ca cei doi să fie cercetaţi în libertate. În rândul politicienilor din Gorj, pronosticurile privind anchetarea lui Dian şi Gabriel Popescu erau ieri împărţite. Unii spuneau că Dian Popescu va fi anchetat în libertate alţii că va fi anchetat în arest, deoarece capetele sale de acuzare sunt similare cu cele ale lui Florin Pavel. Toţi au menţionat însă că Gabriel Popescu va fi lăsat în libertate de magistraţii Curţii de Apel Craiova. Mai târziu magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins recursul, hotarând ca Dian Popescu şi Gabriel Popescu să fie cercetaţi în stare de libertate.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here