Paradisuri lângă noi

695

În zilele noastre când  „Zeul Televizor” ne guvernează viaţa, când aproape în fiecare zi „pe sticlă” se anunţă cu mare pompă că s-a descoperit marele nimic, toate cele spuse ori văzute la respectivele instituţii media stau sub imperiul  ratingului  întocmai ca Sabia lui Damocles din vechime.

De aceea este suficient ca la o televiziune să reapară o ştire prezentată cum că la nu ştiu ce clasament ori sondaj de opinie  realizat prin locuri pe care nici prezentatoarea ştirilor  nu le ştie cu precizie, a apărut paradisul de langa noi (1)informaţia că unul dintre cele mai pitoreşti locuri din lume (!!!), dacă nu „cel mai cel” ar fi Cascada Bigăr de la noi din ţară. O fi nu zic, nu mai ales după cum ne precizează respectiva realizatoare,  sondajul a fost făcut de o societate ori asupra unor grupuri de turişti americani ori cam aşa ceva  (sincer nu am priceput o iotă).
paradisul de langa noi (2)Întâmplător am văzut Izbucul şi Cascada Bigăr nu de acum cu sondaju’, ci mai demult dinainte de Revoluţie (ori ce-o fi fost). Este frumoasă cascada  prin care respectivul curs de apă se varsă în Valea Minişului  nu zic nu, dar până să spui că locul are cel mai frumos peisaj din lume (nu o zic eu) este cale lungă şi…… mă abţin să nu mă apuce râsul.
paradisul de langa noi (3)De exemplu, „prestigioşii” realizatori de sondaje ori clasamente ar putea merge dacă tot vor să descopere locuri pitoreşti în câteva locaţii de pe teritoriul gorjean  şi nu vor regreta deloc. Unul dintre aceste locuri, din păcate, prea puţin mediatizat şi implicit cu puţine şanse de a apărea în clasamente este perimetrul Izvarna- cătunul Sohodol, şi nu în ultimul rând, Cheile Sohodolului de Izvarna ce administrativ fac parte din Tismana cel mai nou oraş gorjean.
paradisul de langa noi (4)Pentru cei ce doresc să facă o incursiune în acest perimetru chiar acum în cumpăna iernii le-aş propune prima dată un popas de fapt câteva minute de meditaţie privind la Izvarna, salba de izvoare ce ies unele borborosind uşor (de aceea se numesc bolboroase), altele făcând să fiarbă nisipul de la baza lor (fierbători de nisip în vocabularul localnicilor). Mulţi dintre cei ce au stat urmărind borboroseala ori fierberea nisipului de pe fundul izvoarelor mărturisesc „cu mâna pe inimă” că s-au simţit apoi mai încărcaţi cu energie pozitivă.
paradisul de langa noi (6)Cătunul Sohodol se află aşezat ca într-un crater de vulcan cum vedem doar la televizor pe canalele de călătorii. Drumul ce pleacă din Izvarna străbate pădurea, iar apoi după ce urcă într-o succesiune de curbe din creasta dealului  ne dezvăluie panorama sătucului întocmai ca din avion.
paradisul de langa noi (8)Din capătul de jos al căldării unde este aşezat sătucul pornesc cheile  pârâiaşului numit Sohodol (nu este vorba despre cel de la Runcu) ce în lupta sa cu calcarele din zonă formează pe parcursul a 1,5-2 km nişte chei aproape ireale. Foarte puţin cunoscute şi din păcate aproape deloc parcurse ori explorate acestea pot oferi în cadrul unor programe turistice ori de aventură senzaţii unice  participanţilor la activităţi. Deşi nu au tot timpul apă pe ele (de fapt Sohodol se spune că ar fi de origine slavă şi ar însemna vale seacă-paradisul de langa noi (9)indicator al faptului că prin aceste locuri sunt calcare carstificabile) atunci când datorită ploilor ori a altor fenomene curge apă,  aceasta părăseşte cheile trece de drumul ce leagă Izvarna de Pocruia prin apropierea Bolboroaselor ca la final undele jucăuşe să se verse în Orlea.
Iar dacă de pe drumul ce leagă Tismana de Baia de Aramă  după ce trecem de Salca Pocruii şi până la intrarea în Celei  avem norocul de vreme limpede putem vedea Cheile Sohodolului de Izvarna în toată splendoarea lor întocmai ca o tăietură făcută parcă de paloşul unui uriaş în munte. Şi de vom da crezare legendelor cum că în apropiere la Ponoare ar fi trăit giganţi ce în legende erau numiţi pelasgi, iar Podul Natural de la Ponoare ar fi opera acestora iată cum avem şi o legendă pe lângă peisajele de excepţie care repet, din păcate, sunt prea puţin cunoscute şi puse în circuitul agroturistic gorjean.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.