Osama ben Laden le cere americanilor să se pronunţe împotriva războaielor

300
bin la denLiderul al-Qaida, Osama ben Laden, i-a invitat pe americani să facă presiuni asupra Casei Albe pentru a pune capăt războaielor din Irak şi Afganistan, într-un mesaj difuzat de site-ul As-Sahab, potrivit centrului american de cercetare în domeniul terorismului Intel Center.

„Vom continua un război de uzură împotriva voastră în toate modurile posibile”, ameninţă ben Laden, în ceea ce site-ul prezintă drept un „mesaj adresat poporului american”.
Potrivit transcrierii Intel Center, liderul reţelei islamiste cere totodată americanilor să se pronunţe împotriva sprijinirii Israelului de către administraţia americană mai degrabă decât să cedeze „terorismului ideologic” al neo-conservatorilor.
Ben Laden afirmă că „printre alte nedreptăţi” este sprijinul Statelor Unite faţă de Israel, care a determinat al-Qaida să lanseze atacurile de la 11 septembrie 2001.
Războaiele din Irak şi Afganistan au fost declanşate de lobby-ul pro-israelian al Casei Albe şi susţinătorii intereselor companiilor, şi nu de militanţii islamişti, precizează acesta.
„Dacă vă gândiţi bine la situaţia voastră, aţi vedea Casa Albă ocupată de grupuri de presiune”, adaugă acesta, potrivit Intel Center.
Potrivit lui ben Laden, preşedintele Barack Obama nu are puterea de a schimba cursul războiului, iar faptul că l-a păstrat pe secretarul Apărării, Robert Gates, şi alţi oficiali din fosta administraţie a lui George W. Bush confirmă slăbiciunea sa. „Adevărul trist este că neo-conservatorii continuă să îşi proiecteze umbra asupra voastră”, afirmă acesta.
Dacă nu se va pune capăt războaielor „tot ce vom face este să continuăm războiul de uzură împotriva voastră în toate modurile posibile, în aceeaşi manieră cum am epuizat Uniunea Sovietică timp de zece ani, până când aceasta s-a prăbuşit prin voia lui Allah atotputernicul şi a devenit o amintire din trecut”, adaugă el.
„Înregistrarea video arată o imagine fixă a lui ben Laden, în timp ce înregistrarea audio se derulează. Nu există o imagine video a lui ben Laden sau orice altceva, cu excepţia desenelor care înconjoară fotografia sa”, a declarat Intel Center.
Selecţie Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here