O peşteră încă neînvinsă

887

Cheile Şuşiţei Verzi, o altă bijuterie a carstului gorjean la prima vedere, nu prezintă aspectul fenomenelor carstice similare, deoarece în mare parte ele sunt largi, iar în amonte delimitarea lor nu este precisă.
Acestea sunt marcate la est de masivele Sturi, Feţîia şi Cioara, iar la vest de muntele Borzi. Şuşiţa Verde, ce se formează sub vârful Straja prin unirea mai multor pâraie, parcurge în prima parte o porţiune de şisturi cristaline şi granite specifice zonei de creastă a Vâlcanului ca mai apoi pierzând altitudine să străbată perimetrul calcaros cuprins în zona platformei de eroziune Gornoviţa.
În acest fel prin trecerea râului prin cele două unităţi geologice respectiv şisturile şi granitele, roci impermeabile şi cu o duritate mare şi calcarele mai slabe şi cu permeabilitate carstică pronunţată se formează cele două porţiuni ale cheilor. Datorită acestui fapt lăţimea acestora variază de la 30-40 m în porţiunea străbătută în şisturi şi granite la 150-200m în porţiunea parcursă în calcare.
Şuşiţa Verde curge, de regulă, pe toată lungimea cheilor, dar debitul ei scade sever în perioadele de secetă prelungită, ce pot apărea în opinia hidrologilor o dată la 7-10 ani, prin infiltraţii, precum şi printr-o puternică penetrare a apei în carst începând din punctul de confluenţă cu Pârâul Sec până la limita nordică a satului Curpen. Deoarece debitele pierdute nu se mai regăsesc în aval analizându-se condiţiile specifice din acest perimetru hidrologii au ajuns la concluzia că aceste ape se deplasează prin subteran pe o direcţie de la NE spre SV, direcţie determinată de structura locală, precum şi de diferenţele de cote existente.
În perimetrul platformei de eroziune Gornoviţa formele carstice sunt bine reprezentate prin peşteri şi avene, dar şi prin câmpurile de lapiezuri din apropierea vârfurilor Leşu şi Cioclovina Vălarilor ce formează una dintre cele mai spectaculoase zone cu forme de eroziune endocarstice din Carpaţii Meridionali.
Peştera Borzii lui Oană este localizată pe malul drept al Şuşiţei Verzi în porţiunea pe care aceasta o străbate în calcarele cheilor. Lungimea galeriilor ce au putut fi explorate până la ora actuală însumează 450 m, dar se consideră că lungimea ar putea fi mai mare, dacă s-ar găsi o modalitate de străpungere a galeriilor înguste ce pornesc din a treia sală a peşterii.
În majoritatea lucrărilor de specialitate este cotată ca o peşteră dificilă atât datorită faptului că prezintă pasaje greu de străbătut chiar şi cu echipament şi pregătire de specialitate, dar si pentru că fiind în legătură cu multitudinea de fisuri carstice ce drenează apa de o mare parte a masivului Borzi la cea mai mică aversă galeriile sunt inundate de şuvoiul, ce colectează apele din „buretele carstic” aflat deasupra peşterii, pune galeriile sub presiune şi sfârşeşte prin a se vărsa cu furie în albia Şuşiţei Verzi. Acest lucru constituie o teribilă capcană pentru cei care se încumetă să o străbată fără a ţine cont de previziunile meteo chiar şi pe timp de iarnă atunci când încălzirea vremii poate produce topirea bruscă a zăpezii.
Peştera prezintă două intrări de mici dimensiuni care se unesc după aproximativ 10 m într-o mică sală. Urmează o galerie lungă de 6 m şi cu o înălţime de 40-60 cm, ce pune serios la încercare toate cunoştinţele de deplasare a celor dornici să străbată acest tărâm al Lumii lui Hades şi care sfârşeşte cu o restricţie înaltă de 30 cm foarte greu de depăşit şi datorită faptului că galeria în acel loc îşi schimbă direcţia cu 90 de grade. Ajungem în prima sală mică, dar unde ne putem regrupa şi ,,trage sufletul”. De aici pornesc mai multe galerii una spre V, alta spre SE şi ultima spre NE ce pare să ne poarte către finalul peşterii. Galeria nu mai înaltă de 2 m sub formă de tub de presiune după aproximativ 30 m şi parcurgerea unei noi galerii-laminor înaltă de 40 cm ne duce în a doua sală plină cu roci prăbuşite. Şi din această sală se ramifică trei galerii una spre NE care după câţiva metri se colmatează, a doua spre NE şi ea colmatată după aproximativ 10 m, iar a treia pe direcţia SV ce continuă având o înălţime de 2,5 m şi o lăţime de 50-60 cm şi unde după parcurgerea a 35 m ajunge în a treia sală.
Din aceasta se ramifică două galerii principale una către NV, iar cealaltă spre SV și mai multe galerii de mici dimensiuni. Toate acestea se îngustează, iar după puţin timp devin prea înguste pentru a mai putea fi explorate. Poate va fi nevoie de ample lucrări de derocare ori denisipare sau chiar procedee distructive pentru ca și acele porţiuni să poată fi depăşite. Dar aşa cum opinau şi membrii CSER Bucureşti cei care în perioada 1980-1981 au efectuat primele măsurători în peşterile din bazinul Şuşiţei Verzi pentru a se câştiga câţiva metri de explorare nu este recomandată folosirea procedeelor distructive mai ales în cazul peşterii de faţă care deşi foarte aproape de aşezările omeneşti şi-a păstrat intacte formele şi fenomenele carstice tocmai datorită dificultăţilor pe care le-a aşezat în calea celor ce au încercat să-i cunoască adâncurile.
Peştera Borzii lui Oană poate că nu e cea mai frumoasă din perimetrul carstic Şuşiţa Verde, dar indiscutabil prima în ce priveşte dificultatea. Niciodată nu va fi o peşteră mult vizitată, nu va putea străluci ca o peşteră turistică, dar va rămâne veşnic o piatră de încercare, de rezistenţă şi de voinţă în calea celor pasionaţi de cercetarea fascinantei lumi subterane indiferent dacă prin aceasta s-ar putea obţine vreun record sau nu.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here