O grupare islamică vrea să transforme Palatul Buckingham în moschee

423
palatul-buckingham-afpO grupare islamică extremistă din Marea Britanie, care militează pentru impunerea legii islamice (sharia) în această ţară, vrea să transforme Palatul Buckingham într-o moschee, publicând pe site-ul său imagini modificate în acest sens, relatează Daily Express în ediţia electronică.

Gruparea extremistă Islam4UK susţine că a descoperit dovezi istorice care contrazic că regina Marii Britanii are dreptul să locuiască pe această proprietate regală, cu doar câteva zile înainte de desfăşurarea unui miting în centrul Londrei.
Predicatorul Anjem Choudray cere ca Palatul să fie numit Buckingham Masjid (moschee, în arabă), iar clădirea din apropierea palatului să devină Masjid Road.
Choudary, un apropiat al clericului în exil Sheikh Omar Bakri Mohammed, le-a cerut musulmanilor din Marea Britanie să ia parte la mitingul ce va fi organizat sâmbătă pentru înlăturarea sistemului legal britanic şi introducerea tribunalelor sharia.
Un marş este planificat să pornească de la Parlament la Trafalgar Square, la aproximativ 1,6 kilometri de Palatul Buckingham, producând îngrijorare cu privire la securitate.
Reşedinţa oficială din Londra a reginei va avea un dom şi un minaret, sub regimul shariei, a afirmat acesta.
Palatul ar fi folosit ca tribunal sharia şi ca loc de detenţie pentru „prizonieri de război”, dar şi drept cartier general al liderului suprem al statului islamic şi sediu al Departamentului pentru Informaţie şi Cultură, a continuat el.
Choudray a cerut, de asemenea, topirea bijuteriilor coroanei şi transformarea lor în „bijuterii mai atrăgătoare, eliberate de gravări şi simboluri idolatre ca fiinţe umane sau cruci”.
Gruparea Islam4UK este alcătuită din membri ai grupării radicale al-Muhajiroun, care a fost condusă de Choudary.
Selecţie realizată de DANIELA SCAFEŞ, după MEDIAFAX

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here