Noi prevederi legale pentru etichetarea laptelui

477

Președintele Klaus Iohannis a semnat, săptămâna trecută, decretul pentru promulgarea legii privind stabilirea unor măsuri suplimentare obligatorii pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum și a produselor lactate. Legea stabilește că trebuie indicat pe eticheta laptelui proaspăt pentru consum procentul de lapte praf pe care îl conține sau mențiunea că nu conține lapte praf.

Actul normativ semnat de preşedintele Iohannis, marţea trecută, prevede sintagma „lapte natural” pentru laptele produs 100% din lapte brut materie primă sau mențiunea „lapte românesc” pentru laptele provenit 100% din fermele din România. Plenul Camerei Deputaților a adoptat în data de 6 aprilie, legea privind etichetarea laptelui proaspăt pentru consum şi a produselor lactate. Legea este valabilă și pentru brânză, iaurt sau smântână.

Amenzi usturătoare pentru nerespectarea legii
Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, se constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 15.000 la 20.000 de lei. Amenzile cresc pentru producerea, expunerea spre vânzarea şi/sau vânzarea de lapte proaspăt pentru consum, cunoscând că este obţinut din înlocuitori de lapte de la 20.000 la 25.000 de lei şi se pedepseşte cu retragerea autorizaţiei de funcţionare a producătorilor sau comercianţilor, pe timp de 6 luni, după caz.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here