Noi amenzi pentru stăpânii cailor maidanezi

355

Continuă campania autorităților locale de a microcipa toți caii din municipiu, dar și de a-i sancționa pe proprietarii care își lasă animalele să umble libere pe străzile din oraș, punând în pericol participanții la trafic. Până acum, în luna care a trecut de la demararea campaniei, au fost sancționate nu mai puțin de 22 de persoane, amenzile fiind date de polițiștii locali, direct implicați alături de medicii veterinari în campania respectivă. Animalele ridicate de pe străzi în ultima săptămână au fost în număr de șapte, doi dintre proprietarii lor prezentându-se la oborul amenajat în zona Drăgoieni pentru a-și lua caii acasă. Cinci animale sunt și acum în grija municipalității, proprietarii lor fiind așteptați să le ridice, dar doar după ce își plătesc amenzile date de polițiștii locali. Cuantumul total al sancțiunilor se apropie de 3000 de lei, acestea fiind aplicate în ultima lună, de când a început campania de microcipare a tuturor cabalinelor de pe raza municipiului, după cum spune Alexandra Petrița, purtător de cuvânt al Poliției Locale Târgu-Jiu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here