Nevoia de resuscitare și schimbare lucidă a conceptului de Europă Unită

305

Formată ca o comunitate economică și politică, UE are istoria sa, derulată și extinsă ulterior (1948-2017) printr-o succesiune de tratate unionale, care prevăd, printr-o legiferare de drepturi și obligații, aparent prin voința populară, priorități și beneficii, în primul rând, de natură economico-comercială și financiară statelor-membre. În același timp este garantată liberă mișcare a cetățenilor europeni în zona EURO, motive pentru care unele țări din Estul continentului, s-au grăbit, după prăbușirea comunismului, să solicite aderarea la Comunitatea Europeană, formată astăzi din 28 de state.
Dar nu ne propunem a face măcar o succintă referire istorică a Uniunii Europene, în schimb, despre o lume zisă civilizată și democratică pentru aceste vremuri la care se raportează și România, unele lucruri și detalii trebuie cunoscute, dar mai ales bine înțelese.
Pentru că, nu întotdeauna la “pomul lăudat” să te duci cu sacul, de vreme ce, de câțiva ani încoace, mai exact după Tratatul de la Lisabona (dec. 2009), Uniunea a căpătat o direcție greșită, credibilitatea bunei credințe a scăzut considerabil, de unde și formulele de reformă propuse sunt din ce în ce mai mult contestate de către unele state-membre, în special de cele mai puțin dezvoltate. Acestea simt tot mai mult discriminarea și marginalizarea în luarea deciziilor importante, devenind practic micii “sateliți” ai marilor puteri, cu precădere Germania și Franța, care efectiv se opun, printr-un conservatorism de oculte interese schimbării conceptului de Europă Unită, gândit, între altele și pentru a aduce o stare de mai bine pentru toți, dar și păstrarea, în limitele firești ale păstrării ființei naționale a fiecărei țări, a suveranității și independenței statale.
Din păcate, dincolo de actuala rigiditate a legislației UE, care foarte puțin ține cont de specificul entităților statale încorporate, referindu-ne aici la: națiune și naționalitate, conviețuire interetnică și teritorială, la tradiții și cultură, economie, educație și sănătate, standard de viață, ș.a.m.d., se resimte în ultimii ani și o polarizare și ierarhizare interstatală, tot mai accentuate, urmată de un val de nemulțumiri și dezamăgiri, cu eurosceptici declarați în cadrul Uniunii, în special în rândul statelor Est-europene. Cel mai clar semnal l-au dat chiar englezii, care prin Brexit-ul lor și părăsirea UE au mai tăiat din macaroana germano-franceză, vizavi de dorința exclusivă a celor două mari puteri de a instaura de facto o practică dictatorială, adică un comportament tot mai evident, de la stăpâni la supuși. O fac inclusiv prin imixtiuni brutale în treburile interne a celorlalte țări-membre, ignorând sau ocolind constituția, legile și mai ales voința populară exprimată prin vot a cetățenilor. Iar România este, din păcate, un exemplu în această direcție, fiindu-i impuse cu samavolnicie, adesea condiții discreționare și cu de rea-credință, care afectează grav funcționarea structurilor instituționale ale statului, democrația internă, demnitatea și suveranitatea poporului român.
Și pentru că direcția spre care se îndreaptă UE este greșită, iată că și italienii își exprimă nemulțumirea față de Bruxelles, opinia generală, după un referendum organizat fiind aceea că drumul spre Europa a încetat să mai fie și în favoarea celor mulți. Mai concret, s-a arătat cu degetul înspre dictatura corporațiilor multinaționale (caz evident și pentru cele ce se întâmplă și în România!), Germania și Franța, fiind acuzate de complicitate, asumându-și discreționar să conducă destinele Uniunii și până la urma ale întregii Europe (neocolonialism mascat!). În același context de nemulțumire provocată, acționează și alte state-membre: Scoția, Austria, Ungaria, Portugalia, Spania, Polonia, etc., aducându-se critici dure la adresa celor care au confiscat puterea în UE, contrar voinței populare. În același timp coeziunea din interiorul Uniunii este tot mai slăbită și datorită marasmului economic și social în care se afundă de ceva vreme. Iar ceea ce încearcă Germania și Franța, de a mai schimba câte ceva, pe aici pe colo, nu este altceva decât o “frecție la un picior de lemn”, întrucât pe fond nu vor să se modifice nimic.
Și atunci cum se vrea a se restabili încrederea oamenilor în valorile europene, singura șansă constând doar într-o“resuscitare” lucidă a legislației UE, fără parti-pris-uri și discriminări, acordându-se aceleași șanse și drepturi tuturor țărilor-membre și până la urmă fiecărei națiuni și popor în parte. Cu atât mai mult cu cât Europa, dincolo de discrepanțelor și nemulțumirile interne, este bântuită în ultima vreme de furia și de asaltul terorist al islamismului, care în numele “supremației” unei religii ucigașe și sinucigașe omoară oameni nevinovați, peste tot în lume. Iar pe undeva această furie, poate că a fost clădită în timp (foarte greu de explicat!), chiar acolo unde se zice că arde flacăra democrației, drepturilor omului și multiculturalismului, pentru că acuma fostele imperii coloniale, dar și neocoloniale, Europa de Vest nefăcând excepție, să cadă pradă extremismului venit de pretutindeni, dar în special din lumea musulmană. Căci, Al-Quaeda și chiar actuala ISIS sunt până la urmă o “creație” americană și occidentală, la vremea respectivă, pentru le a servi interesele strategice în Lumea Arabă, pentru că acum, exact din interiorul fostelor țări prietene să răsară islamismul extremist, care face prăpăd pretutindeni.
În ceea ce ne privește, trebuie s-o spunem că aderarea României la UE (2007) a fost privită precum venirea oii negre în turmă, desi lupii la stână abia apucau să dea năvală la resursele naturale și la piețele de desfacere ale țării noastre. S-a profitat și de calitatea îndoielnică și slugărnicia celor ce s-au perindat în ultimii zece ani la conducerea și guvernarea României, de permanentele ciondăneli și lupte politice pentru ciolan, de ce nu și de proverbiala naivitate a românilor. Iar acum iată-ne, am ajuns în situația greu de crezut vreodată-un război româno-român, provocat și întreținut chiar de la cel mai înalt vârf de putere din țara noastră și deși am fost primiți în UE, tot la masă slugilor suntem ținuți. Dovadă că pentru România, Spațiul Schengen și MCV-ul (Mecanismul de Control și Verificare) nu sunt, în fapt, decât o modalitate a unor țări vest- europene de a ne ține tot mai departe de o eventuală revigorare și dezvoltare economică a țării noastre. Altfel spus, de ce servitorii și salahorii români să stea la masă cu ei, în schimb este continuată într-un ritm alert propaganda perfidă, occidentală, de “spălarea creierilor”, scoțându-se “boborimea“ în strada pentru a se război cu instituțiile legitime, prin vot popular ale statului. Or dacă UE și-a pierdut coerența, noi românii ne-am pierdut stabilitatea, căzând pradă manipulărilor veninoase a celor care, pentru a conduce și dijmui dictatorial națiunea, sunt dispuși, să arunce țara chiar într-un război hibrid. Iar cele ce se întâmplă astăzi, cu incitarea și scoaterea oamenilor în stradă, demonstrează, din păcate, un astfel de scenariu cinic, extrem de periculos.
În fine, revenind, la nevoia de resuscitare și schimbare lucidă a conceptului de Europă Unită, pare-se că în condițiile actuale de criză-de neîncredere și instabilitate, nu prea există soluții, câtă vreme statele occidentale, cu precădere Germania și Franța încă gândesc și acționează după un vest-europen-egoism, izvorât chiar din moștenirea iresponsabilă din mentalul lor colectiv, de superioritate și dominație neocolonială față de statele mici și puțin dezvoltate, în special din Estul European. Iar România resimte puternic o astfel de politică discriminatorie și dictat, fie printr-o marginalizare evidentă atunci când se iau deciziile importante în cadrul UE, dar mai ales prin numeroasele opreliști, atunci când vine vorba de accesarea fondurilor europene de dezvoltare, și de limitarea accesului forței de muncă. Și mai este ceva, clamându-se sus și tare în cadrul Uniunii ideea acceptării multiculturalismului, s-a mers până acolo încât pentru vest-europeni a devenit tot mai greu “să-i înghită”, bunăoară, pe ortodocșii români, bulgari, sârbi, etc, în schimb au admis puhoiul de musulmani să pătrundă în Europa (se plimba nestingherit prin Spațiul Schengen!), din motive lesne de înțeles. Numai că urmările unui astfel de raționament, iată că sunt catastrofale, fenomenul fiind acum foarte greu de stăpânit. Și atunci, cum și de unde se mai pot apăra valorile Bisericii Creștine în fața extremismului Islamic? Cu o subliniere nefericită, adică în cazul României nu trebuie să vină pe aici urmașii lui Bin Laden, pentru că după cum se vede și în aceste zile de nechibzuită, ne distrugem singuri ca popor și entitate statală. Haosul în țară este generalizat, iar adevărații vinovați vor trebui să răspundă cândva, întrucât îndatoririle de a respecta și apăra legile țării și ordinea publică sunt obligatorii pentru toți. Dar ar mai fi ceva, de ce credeți, oare, că Occidentul, cu al de Merkel și alți stăpâni de la Bruxelles, îi țin în brațe, contrat voinței și votului popular, pe K. Iohannis, pe Kovesi, cu întregul lor sistem opresiv, care, încălcând cu rea-credință Constituția și legile țării, au instaurat în România statul polițienesc, aruncând zilnic sămânța terorii, deși poporul are nevoie mai mult decât oricând de unitate, pace și liniște socială și politică în țară?
Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here