Neatenţia şi viteza duc la accidente rutiere

413

acc griviteiUn accident rutier care a avut loc ieri, pe strada Griviţei din municipiul Târgu-Jiu a blocat circulaţia timp de mai bine de o oră. Singura victimă din evenimentul rutier, şoferul uneia dintre maşinile implicate, a ajuns la spital, însă în stare destul de bună.

Ieri, în jurul prânzului, neatenţia în conducere dar, potrivit martorilor, şi viteza excesivă au dus la producerea unui accident rutier. Una dintre maşini aparţine CEZ Electrica, angajatul aflat la volan refuzând să comenteze pe motiv că autoturismul aparţine firmei. În fapt, acesta circula pe strada Geneva când, de pe o stradă lăturalnică a ieşit, fără ca şoferul să se asigure, un autoturism Dacia pick-up, cele două maşini lovindu-se în plin. „Ambii sunt vinovaţi. Dacia nu s-a asigurat când ieşea dar şi celălalt venea cu viteză foarte mare. Bineînţeles că e mai mult vina celui care nu s-a asigurat, dar şi celălalt are partea lui de vină. Eu eram mai departe şi m-am speriat din cauza frânelor. Uitaţi, se vede ditamai urma de la frânare”, a declarat un martor.

S-a trezit cu maşina în curte

Una dintre cele două maşini a fost proiectată, în urma impactului, tocmai în porţile unei femei care locuieşte în apropiere. Bătrâna a povestit că s-a speriat. „Eu eram la bucătărie când am auzit o bufnitură, mi s-a zgâlţâit casa cu totul. Am ieşit repede să văd ce s-a întâmplat şi m-am trezit cu maşina aşa, în curte”, a povestit femeia. Accidentul a avut o victimă în persoana şoferului autoturismului Dacia pick-up. Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, a ajuns la spital în urma unei lovituri la cap. „Am preluat un accidentat care a suferit o contuzie la cap, o plagă tăiată, pe care l-am transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe în stare destul de bună”, a declarat Maria Boncea, medicul de pe ambulanţă. Tânărul se pare că se află în afara pericolului, urmând să fie supus mai multor investigaţii. Nu va putea fi, însă, testat cu tomograful pentru că un astfel de aparat nu mai există în dotarea Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here