Mort „uitat” într-o casă incendiată

288

IncendiuUn incendiu izbucnit duminică la locuinţa unui bărbat din Slivileşti s-a soldat nu doar cu distrugerea casei şi a anexelor gospodăreşti ale acestuia, dar şi cu decesul proprietarului, lucru pe care pompierii şi poliţiştii nu l-au constatat însă decât mult mai târziu, la o a doua intervenţie.

Casa, situată pe un deal în satul Ştiucani, a fost făcută scrum, după ce proprietarul a dat foc unor buruieni, flăcările fiind împinse de vânt până spre locuinţa acestuia. Omul a încercat să stingă singur flăcările, vecini neavând pe acolo decât la distanţe foarte mari. Un localnic l-a văzut pe acesta în timp ce lupta cu focul, ulterior, după venirea pompierilor nimeni neremarcând absenţa acestuia. Omul ar fi zăcut acolo mult şi bine dacă flăcările nu reizbucneau peste câteva ore, pompierii, implicaţi oricum în multe incendii peste zi, având surpriza să descopere ceea ce nu credeau că este posibil. „La ora 20:42, subunitatea a fost solicitată să intervină la acelaşi obiectiv, la solicitarea rudelor şi vecinilor care văzând materialul lemnos ars, îmbibat cu apă fumegând au crezut că s-a reaprins incendiul. Un echipaj s-a deplasat la faţa locului, executând lucrări de răcire a zonei de ardere, pe timpul acţiunilor a fost găsit cadavrul proprietarului, Nicolae D. în vârstă de 63 ani. Acesta a fost găsit carbonizat printre resturile arse ale anexei gospodăreşti”, menţionează ISU Gorj într-un comunicat de presă. Mare parte din trupul bărbatului a ars în acel incendiu, poliţiştii reuşind să recupereze ieri o parte din rămăşiţele umane ale victimei. Resturile carbonizate au fost ridicate şi duse la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru ca azi să fie stabilite cauzele decesului. Situaţia de la Slivileşti se putea repeta şi la Stejari, unde alte două case şi anexele gospodăreşti dintr-o a treia gospodărie s-au făcut scrum. Flăcările provenite tot de la un incendiu de vegetaţie uscată au mistuit construcţiile, proprietarii apucând să se retragă din calea focului până nu a fost prea târziu pentru ei. Cineva a făcut focul şi aici şi totul a fost mistuit pe o suprafaţă de 50 de hectare, casele distruse nefiind asigurate pentru ca proprietarii să poată spera măcar la eventuale despăgubiri.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here