Morega îi urează drum bun demisionarului Ciobotărică

316

Laurențiu Ciobotărică, fostul manager al Complexului Energetic Oltenia și fost director al Diviziei Financiare, și-a dat demisia, săptămâna aceasta, din funcția de conducere avută în companie, dar și din Directorat. Acesta se află acum în preaviz, el urmând să părăsească efectiv compania de stat cu începere din 1 aprilie. Plecarea bruscă a lui Ciobotărică, la privat, a stârnit discuții în interiorul companiei, mulți fiind cei care s-au bucurat că acesta va părăsi societatea de stat, respectivul plecând însă cu un dosar penal la purtător, el fiind inculpat pentru abuz în serviciu pentru bani dați lui Aurel Medințu. Unul dintre cei care nu l-a mai vrut, demult, pe Ciobotărică în societatea de stat a fost chiar președintele Institutului de Analize și Investigații Publice, Dan Morega, care aștepta, odată cu noua organigramă, destituirea respectivului de către managerul Sorin Boza.

Nu a mai fost necesar să se întâmple astăzi, Ciobotărică decizând, săptămâna aceasta, că a venit timpul să părăsească munca la stat pentru una în privat.
“Așa cum de altfel se cunoaște, încă de la început am avut suspiciuni, că de fapt nou-venitul în CE Oltenia, Laurențiu Ciobotărică, nu are experiența necesară unei funcții de conducere a acestei companii de stat. Am tras ușor această concluzie doar urmărindu-i activitatea respectivului, mai exact văzând pe unde a lucrat, ultima funcție fiind cea de contabil-șef la o firmă cu 1000 de salariați. Au fost și alte elemente care i-au conturat un portret deloc satisfăcător pentru funcția de la CEO, acesta având în trecut o firmă care i-a fost executată silit pentru neplata datoriilor la bugetul consolidat al statului, dar și funcția de consilier a unui personaj acuzat de spălare de bani. Cu toate acestea i-am oferit o oarecare încredere pentru funcție, dar s-a dovedit că nu merita acest lucru, Ciobotărică devenind vanitos și cu sete de putere după ce a ajuns manager general. De aici i s-a și tras dosarul penal, cu care pleacă acum, în bagaj, din CE Oltenia”, a spus Morega, criticându-l pe acesta pentru organigrama făcută și pentru programul de eficientizare, care nu a salvat societatea de pierderi financiare. Președintele IAIPP susține că i se mai poate reproșa lui Ciobotărică că nu este transparent, că a făcut un program de eficientizare în batjocură și un profit lăudat, dar inexistent. “Așa că, dragă Ciobotărică, drum bun”, îi transmite Morega fostului manager al CE Oltenia, spunându-i ironic că doar câteva salariate suspină după el și deloc salariații societății.
“Cuibușorul de nebunii îi va rămâne gol, măcar CE Oltenia a scăpat de o cheltuială”, a completat șeful IAIPP, referindu-se la locuința de serviciu a fostului manager, plătită de societate, în speță fiind vorba de o vilă din Bîrsești.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here