A fost un moment emoţionant, vineri, la sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj. După aproape trei decenii în care a purtat uniforma de jandarm, colonelul Sorin Slivilescu a ieșit la pensie, într-un cadru festiv. Colegii i-au urat sănătate și pensie îndelungată. “Aproape 28 de ani…Pot părea mulți, pot părea puțini…doar sufletul omului care i-a trăit, cu bune și cu rele, cu dragoste și pasiune pentru haina bleu jandarm, știe cu exactitate ce reprezintă. Astăzi, distinsul nostru coleg și prieten, colonel Sorin Slivilescu, a încheiat o etapă din viața sa, cea de militar activ. Jandarmii gorjeni îi urează, cu ocazia pensionării, o viață liniștită, lungă și sănătoasă alături de cei dragi. Avem onoarea să vă salutăm, domnule colonel (r)!”, este mesajul postat de reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj, pe pagina de Facebook a instituției.
L.F.