Masivul Parâng, gazda ultimei etape a “Ştafetei Munţilor”

545

În perioada 9-11 septembrie va avea loc ultima etapă a Campionatului Naţional de Turism Sportiv “Ştafeta Munţilor” – Trofeul “Pro-Parâng”, organizat de către Asociaţia “Schi Turism Montan Pro-Parâng” Petroşani în staţiunea Parâng, aflată la 15 km de oraşul Petroșani. În cadrul evenimentului sunt organizate patru probe de concurs: raid montan, orientare, cunoştinţe turistice şi, ca întotdeauna, proba culturală. Anul acesta, cei de la Asociaţia “Schi Turism Montan Pro-Parâng” Petroşani au pregătit participanţilor un traseu montan de poveste.
În cadrul Trofeului “Pro-Parâng” pot participa persoane indiferent de condiţia fizică, prin alegerea uneia din categoriile juniori, veterani, feminin, open. Părinţii care doresc să-şi educe copiii într-un spirit eco-sportiv pot participa la categoria “family”, iar pentru cei sportivi s-a pregătit categoria elite. Tabăra de corturi va fi amplasată în zona turistică Parâng, lângă sediul Clubului Sportiv Şcolar Petroşani. La acest eveniment nu se percep taxe de participare. Este de precizat faptul că proba culturală se va susţine în seara zilei de sâmbătă, la focul de tabără, în care cei mici şi cei mari îi vor încânta pe cei sosiţi la eveniment cu muzică folk, poezii, piese de teatru şi momente umoristice, unde se va râde şi se va cânta până dimineaţa.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here