Marius Marian Șolea: Pentru mine, inclusiv Dumnezeu este basarabean, pentru că, acolo, pe pământurile Basarabiei, L-am întâlnit

1342

După 30 de ani de la declanșarea războiului din Transnistria, scriitorul Marius Marian Șolea a adus în atenția publică, într-un interviu acordat jurnalistului Cornel Nistorescu, director al publicației Cotidianul, fapte și evenimente așa cum nu au mai fost povestite până acum. Revenim cu ultima parte a interviului, reamintind că Marius Marian Șolea este singurul combatant din România, luptător voluntar în prima linie a războiului din Transnistria. În răspunsurile scriitorului gorjean vedem poate și urmările posibile ale acestui moment de cumpănă. De asemenea, Marius Marian Șolea ne-a arătat adâncimea celei mai periculoase crize în care ne regăsim astăzi: ”Şi ar fi preferabil cel puţin să ne mai mărim şi noi prețul atunci când ne vindem, să nu lăsam doar slugile să evolueze pe scena politică, cel puţin pentru credibilitate, să avem atitudine, spirit critic, nu mereu talentul acesta de a trăi în dorul lelii. Și, foarte important, ar trebui să avem conducători apți combatanți în astfel de momente, aduși în funcții de noi, nu de inamici și nici de aliați”.

Fragment interviu Partea I
Cornel Nistorescu: Aș putea să te taxez de o anume inconștiență. Ai merge încă o dată într-un asemenea război?
Marius Marian Şolea: Nu. Este exclus. Cu o singură excepție. Tot pentru Basarabia. Nu pentru ce se întâmplă acolo din punct de vedere politic, este un circ total, de altă natură, diferit de circul din dreapta Prutului. Nici pentru că aș mai avea aceeași implicare afectivă, ci strict pentru ce mi-a oferit acel război. De fapt, acolo a fost un fel de naştere. Pentru mine, inclusiv Dumnezeu este basarabean, pentru că, acolo, pe pământurile Basarabiei, L-am întâlnit. Aşa cum, ulterior, am simţit datoria de a studia despre El, inclusiv să merg la Teologie, alegând o secţie de restaurare-conservare obiecte de artă, deşi nu aveam aptitudinile necesare pentru acest lucru. Încă mai resimt nostalgia Basarabiei, a acelor momente, sunt alte motive, dar mai am acest vag sentiment. Acolo, în mijlocul morții, am înțeles şi viața reală, rostul ei. Din acel moment, nu m-a mai interesat aproape nimic din ce au oamenii ca orizont de viață. Miracolul a devenit pentru mine un fapt obișnuit, iar relațiile dintre oameni în situații de limită sunt incomparabile cu tot ceea ce cunoaștem noi a fi prietenie. Trasnistria a fost pentru mine un loc al revelației și al formării. O situație limită și o alegere într-o secundă trăită în luptă maturizează cât sute de cărți și poate cât zeci de ani. Sunt alte percepții și alte trăiri. Sufletul și corpul trăiesc experiențe absolute diferite, poate că a coincis şi cu adolescenţa, nu ştiu”.

-II-
Cornel Nistorescu: Mai vin și pe la noi prin țară? Vreau să te întreb, cum sunt primiți în România?
Marius Marian Şolea: Veteranii au încercat unele dialoguri cu politicieni de aici. Pentru partidele mari ei nici măcar nu există, au fost primiți de anumiți politicieni, o singură dată m-au luat și pe mine la o astfel de întâlnire. Lucruri zadarnice, nimeni nu poate face nimic, molusca decidentă nu mai poate decide nimic. Toți au stăpâni, nu mai pot hotărî nimic de capul lor. Știți bine, am venit cu ei și la o întâlnire cu dumneavoastră, înainte cu vreo lună de a începe războiul din Ucraina, doreau să informeze instituții și structuri de putere de la noi despre data și ora la care avea să înceapă acest conflict, doreau să anunţe pericolele şi riscurile pentru ţara lor dar şi pentru noi, doreau să ceară inclusiv un sprijin pentru un sistem de comunicații, cu câteva sute de unități, pentru acoperirea unui eventual front întru apărarea Basarabiei. Adică, tot ei, deşi acum nu mai sunt la prima tinereţe. În caz de război, sistemele de comunicație reprezintă prima țintă, nu poate exista o acțiune militară validă fără asigurarea comunicațiilor. Veteranii din Transnistria îi știu bine pe ruși, au informații din teren, sunt mai români decât oricare dintre cei cu care ar trebui să vorbească. Şi războiul chiar atunci a început, lucru pe care l-ați scris, recunoscut, după un oarecare timp. https://www.cotidianul.ro/sprijiniti-romanii-din-moldova/ Vă spun și aici, fără ei, Republica Moldova nu va putea face rezistență la o acțiune militară a Rusiei. Ca și pe la noi, nici acolo nu prea mai are cine să lupte pentru cauzele naţionale, pur şi simplu nu mai are cine… Există şi acolo o depopulare masivă de oameni şi de caractere, chiar dacă ei se strâng mai repede ca noi, în caz de pericol. La noi, pericolul nici măcar nu mai este perceput, în societatea românească e doar o muţenie şi o orbire totale.

Cornel Nistorescu: Ce mai știi de Ilie Ilașcu?
Marius Marian Şolea: Nu mai știu foarte multe lucruri, doar ce am mai văzut pe o rețea de socializare. Oricum, rezistența acelui grup a fost absolut fantastică. Dovadă pentru ce am afirmat mai sus despre eroi. Este vreunul din acel grup care să aibă vreo funcție de decizie în Republica Moldova sau la noi, să poată vorbi românilor, să își dăruiască experiența? Nu, se așteaptă să moară pentru a le fi recunoscute meritele și pentru a le fi oferite distincții… Doar post-mortem. Cât sunt în viață ar putea să nu fie de acord cu aceia care le-ar oferi atenție şi nu dorește nimeni vizibilitate lor.

Cornel Nistorescu: Cum arată armata Moldovei în această perioadă tensionată?
Marius Marian Şolea: Armata Moldovei este nesemnificativă în contextul războiului din imediata ei vecinătate, au avut câteva parteneriate cu armata noastră, probabil există un început de colaborare și cu forțe din alianța occidentală, dar nu are cum să opună vreo rezistență reală. Fără România sau reacția NATO, nu are sens nici măcar să discutăm despre asta. În plus, comandanții unităților militare de peste Prut sunt foarte mulți fideli Rusiei, câțiva chiar au fost înlocuiți tocmai pentru a fi aduși unii care să dea ordin de a rămâne în cazărmi în cazul unei invazii. Știu bine ce spun, iar în acest moment este o continuă operaţiune de fragilizare a conducerii de la Chişinău, tocmai pentru a nu putea fi exercitată o rezistenţă militară unitară, cu comandă unică.

Cornel Nistorescu: Ce știi, România o ajută cu ceva?
Marius Marian Şolea: Cu siguranță, Armata Română ar fi trebuit să detașeze în această perioadă tehnică militară peste Prut, acum nu mai este vorba doar de bifarea unui ajutor pentru rude, este vorba chiar de interesul unei alianțe militare. Este mult mai ușor să ai tehnică militară cât mai aproape de amplasamentele inamicului, adaptat puterii sale de foc, să nu pierzi timp cu transportul, care, în condițiile unui război modern, este foarte problematic în sine. Devine important însă unde va fi depozitată această tehnică militară și cine o va manevra. Deseori, într-un război de acest tip, poți avea mari surprize. Cred că la Chișinău există încă forțe antinaționale foarte bine organizate, mai ales în această perioadă, în care Rusia acționează militar în zonă și cu atât mai mult dacă acest conflict se va complica, prin implicarea Belarus, așa cum este și logic să se întâmple din punct de vedere militar, pentru anihilarea liniilor de livrare cu armament pentru Ucraina, dinspre Vest, și pentru a face joncțiunea cu Transnistria la Nord și la Sud cu Peninsula Crimeea, în sudul Basarabiei fiind și alte zone cu statut separatist.

Cornel Nistorescu: Pot conta România și Moldova pe armata de dincolo de Prut? Are o forță, o dotare, o pregătire?
Marius Marian Şolea: Acum, dotarea unei armate nu reprezintă ceva foarte complicat, mai grea este formarea oamenilor care să lucreze cu tehnica respectivă, mai ales în cazul unui război cu arme foarte perfecționate. În domeniul militar, perfecționarea nu aduce neapărat cu sine și simplitatea utilizării tehnicii de luptă. Dominantă este preocuparea pentru precizie şi capacitate de distrugere. Nu știu însă dacă Armata Moldovei are un corp militar unit, nu cred. Acolo, Federația Rusă și-a făcut foarte bine treaba, a creat mecanisme financiare care au fabricat sau contaminat politicieni. Alții au fost pur și simplu racolați. Mai mult, la conducerea țării s-au perindat foarte mulți politicieni care erau proruși în mod natural, ca opțiune liberă, asumată. Poate că sunt mai mulţi chiar şi decât trădătorii. Mă îndoiesc ca acești oameni să nu fi numit în funcții publice indivizi fideli lor şi, implicit, Moscovei, sau să fi lăsat la întâmplare structurile militare, indiferent de armă. În situații de acest tip, oamenii sunt activați cu ordine specifice, cu coduri de alertă sau de luptă. Fiecare știe ce are de făcut, iar în acest tip de operațiuni, rușii sunt foarte buni.

Cornel Nistorescu: Anii aceia de război te-au obligat săi înțelegi pe ruși. Cum și încotro crezi că Putin și rușii vor duce acest război?
Marius Marian Şolea: Un asemenea conflict nu se desfășoară strict după cum vor unii sau alții, nici măcar nu poate fi întru totul previzionat, are un grad destul de important de imprevizibil, în funcție de oamenii care decid la un moment dat, în funcție de acțiunile lor și chiar de erorile care se fac de ambele părți. Inclusiv depinde într-o mare măsură şi de acţiunile inamicului. Este, mai degrabă, o rezultantă a ceea ce se întâmplă şi a ceea ce se doreşte să se întâmple. Şi ar fi o naivitate să aștepți de la inamic să respecte reguli pe care tu însuţi nu le respecţi şi o şi mai mare naivitate să aştepţi să respecte reguli pe care tu însuţi le respecţi. Fiecare încearcă prin orice mijloace să distrugă cât mai mult din capacitatea de luptă sau de rezistență a celuilalt. Rusia nu are în acest moment varianta unei cedări, a unei înfrângeri. Mai degrabă, chiar NATO ar trebui să îi ofere o variantă onorbilă de ieșire, în cazul în care s-ar întrezări înfrângerea. Și mă refer strict la regimul teritoriului deja cucerit sau doar la Crimeea. De acord, Ucraina se apără, acesta este un avantaj real în teren, un avantaj de drept internațional, moral și inclusiv tactic, însă acel teritoriu este mai degrabă o cârpeală decât o moștenire istorică de secole, sunt teritorii luate de URSS de la mai multe țări, care au venit cu amestecuri forţate de populații, sub teroarea stalinistă, cu drame și mari nedreptăți. Nu putem să ne prefacem că nu mai știm istorie doar de dragul propagandei penibile. Apoi, e destul de complicat să aduci un bloc militar la granițele europene ale Federației Ruse și apoi să aștepți încurajări și tratate de pace. Singurul lucru care m-a surprins de la începutul războiului este graba tuturor de a face ceea ce parcă au de făcut, toată lumea se mișcă rapid, ca niciodată, toți se grăbesc undeva… În plus, nu doar Putin și rușii sunt responsabili de ceea ce se întâmplă, acesta este un adevăr care pur și simplu îi înnebunește pe comentatorii de serviciu, din ce în ce mai ridicoli, ale căror păreri mai şi fluctuează, în funcţie de situaţia din teren. Sunt ca suporterii Craiovei, vin lângă echipă doar când au speranţe şi rezultate. Revenind, părțile implicate, dar toți, nu doar cei care se văd în prim plan, pe linia frontului, ori vor sta la discuții, ori se vor bubuii unii pe alții fără limite, acesta este riscul. Însă, abia de aici încolo apare imprevizibilul. În timpul războiului este aproape imposibil să umbli la stabilitatea politică și socială a adversarului, pe timp de pace este cu mult mai simplu să organizezi proteste, să produci evenimente şi destabilizare. O iei ușor, cu veganii supărați pe amprenta de carbon a fermelor, cu comunitățile diversității, cu fanii unor idei năstruşnice, în general. Apoi, treci la sprijinul adversarilor politici. Așa cum se întâmplă în teren, în acest moment, lucrurile chiar sunt bune pentru toți cei implicați, acum se poate fabrica o pace rezonabilă pentru fiecare. Situaţia seamănă foarte mult cu ce ceea ce se întâmpla în Transnistria pe la sfârşit de iulie, început de august, 1992. Bineînțeles, la o scară diferită și la un interes politic diferit. Pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova nu a sărit nimeni atunci. Ca situație istorică sau ca drept internațional era fix aceeași situație. Rusia dorea o zonă tampon în eventualitatea în care alianța militară adversă se va apropia în timp de ei. Şi au avut dreptate, cum-necum, așa s-a întâmplat. În satul străbunicilor mei era o vorbă: hoţul pe hoţ cunoaşte. Ca un detaliu nesemnificativ, ucrainienii au luptat în Transnistria de partea rușilor şi a cazacilor, au fost cel puțin două batalioane compacte şi mulţi alţii veniţi pentru bani. Pesemne că nu li se dezvoltase atât de mult vocația asta a dreptății sau nu erau amelioraţi intelectual cu ideea de dreptate din punct de vedere filosofic. În concluzie, acest război va fi dus exact acolo unde se dorește. Nu doar de Putin și de ruși, ci de toți cei implicați, văzuți și nevăzuți. În acest moment, nu este deloc complicată stabilirea păcii, chiar dacă acest lucru înseamnă stabilirea unui echilibru în zonă şi a unor garanţii. Fiecare știe ceea ce vrea celălalt, asta este cel mai important lucru într-un conflict. Pare un dezavantaj, un factor de escaladare, dar nu este atunci când părţile sunt reprezentate de oameni inteligenţi. În plus, ceea ce iar este un mare avantaj, fiecare știe ceea ce poate face adversarul. Sunt toate motivele pentru a se așeza cu toții la negocieri, care ar trebui să fie desfășurate corect, fără tragerea preșului de sub picioare şi fără câștigarea de timp sau alte tâmpenii care se mai practică în asemenea situaţii, în istorie.

Cornel Nistorescu: Care este pasul următor?
Marius Marian Şolea: Repet, pacea este cel mai simplu de făcut. Mă voi limita la ceea ce s-ar putea întâmpla în sens invers, în cazul unei escaladări a războiului, doar lucruri logice ca strategie de război. Belarus a fost ținută în anturajul Moscovei deja de zeci de ani de la fărâmițarea URSS, acolo au reușit să îi țină departe pe oameni de acest miraj al democrației. Cu siguranță, lucrurile au un cost pentru Belarus, cu siguranță că Rusia a compensat de-a lungul timpului din neajunsurile politice şi economice ale unei astfel de situații. Deși este o țară extrem de vulnerabilă, în care inclusiv opoziția politică are un îndelungat exercițiu, intrarea Belarus în acest război ar fi un factor extrem de complicat pentru Ucraina. Kiev-ul este foarte aproape și nu asta este cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla, ci secționarea teritoriului ucrainean de la nord spre sud, înspre Crimeea, exact prin Transnistria, unde, în cazul unei joncțiuni, deja ar fi un câștig de 400 de km, lungimea aproximativă a teritoriului în care Federaţia Rusă ţine de 30 de ani una dintre armatele sale. Apoi, sunt regiunile autonome din sudul Basarabiei, un teritoriu foarte ușor de dobândit, în care autoritatea statală a Republici Moldova este exact aceea pe care o are statul român la Tușnad, când vine Victor Orban să se îmbete cu apă minerală. Într-o asemenea situație, cu întreruperea posibilității de alimentare a armatei ucrainene, care în marea ei parte luptă acum în est, cu infrastructura țării distrusă, lucru care este o certitudine în proporție de 70% în acest moment, devine foarte ușor să rezolvi militar sudul Ucrainei. În ceea ce privește Rusia, mai rămâne doar să nu lase pe teren unități izolate, pasibile de încercuiri, cu toate că astfel de operațiuni sunt pur și simplu lipsite de eficiență, mișcări sinucigașe, în condițiile de mai sus. După care cea mai eficientă şi uşor de apărat graniţă este cursului fluviului Nipru. Toată operațiunea, dacă este făcută în forță, poate dura între două și patru săptămâni. Abia aceasta va fi perioada cea mai dificilă a războiului, cea mai riscantă. Într-o atare situație, ar fi momentul și cauzele şi pentru ceea ce nu ar trebui să se întâmple vreodată, intrarea în discuţie, ca ipoteză posibilă, a armelor atomice, fie acestea și tactice, adică intensitate și suprafață teritorială de acţiune reduse. Săptămâna 7-14 a lunii noiembrie va fi una decisivă, aşa cum înţeleg eu că stau lucrurile, nu din comentarii, ci din teren. La începutul războiul, comentariile de la televiziunile noastre erau pentru mine mai mult divertisment, acum şi-au mai revenit, s-au mai rânduit şi generalii, dar toţi au setările la zi. Mai aud predicții și supoziții, inclusiv din partea unor servicii secrete străine onorabile, cum că ar exista posibilitatea unei detonări demonstrative a unei asemnea încărcături nucleare în Marea Neagră. Este exclus, există doar posibilitatea unei detonări accidentale în Marea Neagră, în urma unei interceptări sau a unei erori de navigație. Rusia nu este Coreea de Nord, care consumă însemnate energii pentru demonstrații de tot felul, este la cu totul alt nivel, nu are nevoie de această demonstrație, care ar fi, pe de altă parte, și total fără de sens. Putin nu e interesat să distrugă cu valuri de tip tsunami faleza de la Eforie Nord sau Pescăria lui Matei de la Agigea și nici plajele lărgite de olandezi la Mamaia. Poate ataca însă un țărm al Mării Negre, pentru început, dar nu în apă, să moară peștii și să îi sară activiștii de mediu în cap. Pentru a putea prevedea mişcările unui inamic, trebuie îndeplinite mai multe condiţii, nu doar ce credem noi că s-ar putea întâmpla.

Cornel Nistorescu: Ce pericol ne paște?
Marius Marian Şolea: Noi, ca ţară, am avut o geografie avantajoasă, am reprezentat interes, pământuri bune, resurse. Acum, nici migratori nu mai sunt, doar dacă se dorește, iar statele s-au consolidat, suntem într-o alianță militară și într-o familie europeană. Excepțional, nu mai suntem singuri, ca altădată, nu mai putem fi lăsați de izbeliște, precum după 1945. Vă voi răspunde scurt: pericolul este ca toate aceste lucruri să se transforme, într-un anumit context, din avantaje în motive pentru pedepsirea noastră, să plătim că dăm din aripi fără aer, că ne încordăm fără mușchi și că trădăm continuu, inclusiv pe noi înșine. Și avem aceast talent incredibil de a repeta ce spun alții și de a vorbi numai ce trebuie. Aceste două false abilități duc la imbecilitate și muțenie. Și mai este un pericol uriaș: să nu se acţioneze şi să nu se tragă spre Rusia de la noi. N-o să putem argumenta la nesfârşit cu semnarea tratatelor și cu vocația noastră democratică… La noi, a fost pus premier un militar, deşi militarii fuseseră alungaţi cu mult timp înainte din zona decizională, civilii sunt porumbeii democraţiei şi civilizaţiei moderne. În regulă, putem înţelege că avea să urmeze un război şi că românii au în sondaje încredere în Armată şi Biserică, putem înţelege şi pornirea de dragoste nebună dintre PNL şi PSD, după ce alegerile din Germania fuseseră câştigate de social democraţi, însă nu am putea înţelege ca toate aceste avantaje să aducă, în cele din urmă, doar o catastrofă…

Cornel Nistorescu: Găsești că este posibil ca Rusia să câștige noi și noi aliați?
Marius Marian Şolea: Rusia este izolată, nu poate câștiga aliați în afara Iranului, Chinei, Coreei de Nord și Belarus, a câtorva ţări africane, poate conjunctural să fie Siria, Serbia și chiar Turcia, în anumite situații de balansare a puterii. Însă câteva din aceste țări sunt puteri nucleare și acest lucru este de ajuns. Mai cred că Germania și Franța nu se vor întrebuința foarte mult în acest conflict, nu vor ieşi la intercepţie şi nici nu se vor demarca în adâncime pentru a primi pase decisive. Nu dezvolt aici, problemele sunt ceva mai complexe decât spaţiul unui interviu. Iar într-un război de durată, și SUA pot rămâne singure, nu doar Federația Rusă. Ei, între ei, acolo, în Alaska, nu se vor ataca niciodată, tocmai pentru că sunt ecologiști.

Cornel Nistorescu: Unde greșește România în abordarea acestui război?
Marius Marian Şolea: Suntem într-o alianță militară, aceasta este o certitudine, o realitate care trebuie respectată, însă mai putem gândi și cu capul nostru, mai putem să spunem și nu, ar trebui să mai analizăm și singuri consecințele, avantaje și dezavantaje, ar trebui să mai contribuim și noi la propria agendă, naţională, în caz că mai există această idee sau concept. În caz că nu avem în vedere să rămânem slugi până la sfârşitul lumii. Dar e posibil să nici nu fim în stare, să se ştie acest lucru și să aibă și oamenii aștia dreptate, să trebuiască să facă ei totul în locul nostru. Şi ar fi preferabil cel puţin să ne mai mărim şi noi prețul atunci când ne vindem, să nu lăsam doar slugile să evolueze pe scena politică, cel puţin pentru credibilitate, să avem atitudine, spirit critic, nu mereu talentul acesta de a trăi în dorul lelii. Și, foarte important, ar trebui să avem conducători apți combatanți în astfel de momente, aduși în funcții de noi, nu de inamici și nici de aliați. România suntem noi și aici greșește în primul rând România, iar de aici se pot naște problemele catastrofale. Cine le spune românilor adevărul, spuneți-mi cine?! Adevărul, totuși, există, în natura lui este etern. Părem că evoluăm în adevăr ca națiune?

Cornel Nistorescu: Cititorii cotidianul.ro au mai avut ocazia să citească articole semnate de tine pe platforma noastră, cred însă că ar trebi să adaugi și titlurile cărților tale de literatură, dacă mai sunt sau nu în librării, epuizate sau cel puţin de găsit în bibliotecile importante.
Marius Marian Şolea: Mulțumesc pentru posibilitatea de a favoriza accesul pentru potențialii cititori și la cărți, însă cărțile au devenit o margine a societății, aproape că nu mai contează pentru nimeni, se va ajunge la un moment dat să se răsfoiască doar scriitorii între ei, doar de curiozitate.
Numai ultimele trei cărți se mai găsesc pe piață, librării și internet. Acestea din urmă au apărut la Editura Cartex, București: „Am fost martor la fabricarea zeului din omul comun”, „Profet mut cu manuscris rusesc”, „Pentru tineri, banalităţi esenţiale, în şapte mii de semne”. Probabil, următoarele vor fi la Grupul Libris, Brașov. Însă mai toate cărţile se pot găsi pe un site făcut cu mult timp în urmă de un amic (www.solea.ro), dar nu au legătură cu subiectele de mai sus, cu excepţia acelui roman, sunt cărți de literatură sau sunt un fel de cronici de luptă cu corupția din administrația centrală, alt cancer care mănâncă România de vie.
Material preluat din Cotidianul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here