Marin Preda, la centenar aniversar

681

În aproape patru decenii dintre anii 1941 şi 1980, care marchează debutul literar publicistic şi sfârşitul prematur al vieţii lui Marin Preda, remarcabilul şi excepţionalul scriitor a cunoscut propria glorie literară, fiind adulat, sub comunism, cu superlativul cel mai iubit dintre  prozatori, un clasic contemporan. Renumele  lui a regresat în actuala noastră tranziţie, autorul volumului de povestiri Întâlnirea din Pământuri  şi al romanului Moromeţii fiind controversat şi contestat de unii critici şi istorici literari de indiscutabil prestigiu, precum Ion Negoiţescu, Al. George, Gheorghe Grigurcu, Alex Ştefănescu şi S. Damian.
Criteriile după care cei enumeraţi expun revizuirii personalitatea şi opera lui Marin Preda sunt accentuat şi vădit politice şi morale, estompându-le şi ignorându-le pe cele estetice. S. Damian, spre exemplu, contestă tardiv lui Marin Preda obiectivitatea şi onestitatea în raporturile cu criticii literari, mărturisindu-şi nemulţumirea sa de a fi căzut în disgraţia orgoliosului scriitor, din momentul în care el a cutezat să-l elogieze pe romancierul Nicolae Breban.
Cei care menţin mitul sau cultul marelui prozator şi eseist Marin Preda sunt oameni de certă autoritate şi de recunoscut prestigiu literar. Amintim doar numele lui Valeriu Cristea, autorul unor excepţionale cărţi despre personajele din opera lui F.M. Dostoievski şi Ion Creangă, dar şi pe academicianul Eugen Simion, un alt critic şi istoric literar important al faimoasei generaţii şaizeciste, un admirator tenace şi autentic al altor scriitori şaizecişti reprezentativi, precum prozatorul Fănuş Neagu şi poetul Nichita Stănescu. Echilibrat, cu aprecieri critice rezonabile, se arată şi universitarul Ion Simuţ, critic literar al revistei Familia din Oradea, cel care afirma într-un eseu critic din revista România literară  că Marin Preda este un reprezentant al literaturii disidente, subversive şi evazionist-estetice, trei literaturi postbelice, opuse celei oportuniste.
Marin Preda a rămas şi azi drept un prozator şi eseist excepţional, după cum considera Nicolae Manolescu într-un editorial publicat în revista România literară. El a abordat mediul rural, ţărănesc, în care ancorase de la debut, remarcându-se de la începutul deceniului V din secolul XX, în climatul literar de la cenaclul Sburătorul  lui Eugen Lovinescu. A continuat însă inegal, captivând prin observaţie realistă şi realism psihologic rural, virtuţi artistice evidente în volumul de debut editorial cu proze scurte din anul 1948 şi prin romanul Moromeţii, volumul I, dar eşuând, ideologic şi artistic, în povestiri şi nuvele ca Desfăşurarea şi Ana Roşculeţ, compromise de metoda realismului socialist.
Dacă ar fi trăit cât Sadoveanu, autorul romanelor Moromeţii, volumul II, Marele singuratic, Delirul, Risipitorii, Intrusul şi probabil, Cel mai iubit dintre pământeni , ar fi putut să-şi revizuiască singur, prob şi intransigent, personalitatea şi opera, politic şi moral, incomodând astfel ingrata-i posteritate de a interveni în aprecierea unui destin, totuşi inclement şi dramatic. Să nu uităm că Marin Preda s-a stins din viaţă în circumstanţe confuze şi dubioase la 16 mai 1980, în acelaşi an cu Jean Paul Saltre filozoful şi scriitorul francez care a refuzat Premiul Nobel şi a cochetat, asemenea altor occidentali geniali, cu ideologia socialist-comunistă.
De citit şi de remarcat  în întregime, articolele din revista România literară, nr.31 din 5 august 2022, axate pe tema Marin Preda -100. Asemenea articole şi eseuri critice debutează în pagina 3, cu editorial de nicolae manolescu intitulat Marin Preda, revizuit  şi finalizat cu o superbă şi elevată concluzie, În literatură, dacă revizuire nu e, nimic nu e, rezultată şi parafrazată printr-o cunoaştere îndelungată şi profundă a prozei şi eseisticii lui Marin Preda.
Ion Trancău

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here