Maria Gridan, “femeie de succes” într-un proiect european al SANITAS

284

Mariana GridanMaria Gridan este director de îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. În urmă cu câteva zile, în timpul unei şedinţe de lucru în cadrul proiectului european “Şanse egale şi respect pentru femeia din societatea românească”, ea a fost prezentată drept o femeie de succes din judeţul nostru. Cei care o cunosc pe Maria Gridan au numai cuvinte de laudă la adresa sa şi spun că merită pe drept titulatura primită de la Federaţia SANITAS.

Peste 80% din membri SANITAS sunt femei. În semn de apreciere pentru ele, dar şi pentru restul reprezentantelor sexului frumos, Federaţia SANITAS derulează proiectul “Şanse egale şi respect pentru femeia din societatea românească”. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013- Investeşte în oameni! şi este derulat de Federaţia SANITAS din România, în parteneriat cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în perioada 01.07.2009 – 30.06.2012. „Peste 80% din membri noştri de sindicat sunt femei. Noi milităm pentru egalitatea de şansă a femeii, membră SANITAS”, declară Valentin Popa, preşedintele Sindicatului SANITAS Gorj.

Maria Gridan, model pentru membrele SANITAS

Reprezentanţii SANITAS au organizat o şedinţă de lucru în cadrul proiectului “Şanse egale şi respect pentru femeia din societatea românească”. Cu această ocazie a fost prezentată o femeie de succes din judeţul nostru, nimeni alta decât Maria Gridan, director de îngrijiri la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. În opinia sa, proiectul european derulat de SANITAS este unul benefic: „consider că este un proiect benefic deoarece în ziua de azi femeia are un rol complex în societate: de mamă, se soţie, de profesionist la locul de muncă şi cu toate acestea nu trebuie să uite sau să neglijeze faptul că este FEMEIE”. Deşi a fost prezentată drept o femeie de succes, Maria Gridan rămâne o persoană modestă, declarând: “sincer? Nici mie nu îmi este lămurit acest aspect, pentru că în plan personal nu pot să spun că sunt cea mai „competentă” mamă, având în vedere că multe femei au doi-trei copii, iar eu nu am decât o fiică; în plan profesional consider că am de învăţat de la toţi colegii mei asistenţi, care lucrează în spital în alte specialităţi. E greu să răspunzi la o astfel de întrebare în care tu însăţi să vorbeşti laudativ despre tine”. În plus, spune Maria, “perfecţiunea este un deziderat omenesc şi tot ceea ce facem noi oamenii este perfectibil. Şi în activitatea spitalului, deci şi a mea, există această determinare de a face lucrurile mai bune. Mă străduiesc să fiu un element de legătură în vederea realizării unei comunicări profesionale între colegii mei asistenţi şi conducerea spitalului, astfel că atât factorii obiectivi cât şi cei subiectivi să interfereze cât mai puţin cu activitatea de îngrijire a pacientului”. În pofida faptului că are o meserie solicitată şi ocupă o funcţie care îi consumă destul de multă energie, directorul de îngrijiri al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Maria Gridan, spune că o zi din viaţa sa este “arată ca o zi din viaţa oricărui român sunt zile mai grele, sunt zile mai bune, dar cel mai important pentru mine sunt câteva lucruri: 1- să nu-mi fie ruşine de mine azi pentru faptele făcute ieri şi 2 – dacă nu am reuşit ceva „din prima” să nu mă dau bătută, astfel ca insuccesul să nu îmi coboare în inimă, dar nici succesul să nu mi se urce la cap”.

Valentin Popa: „Ea pune suflet şi pasiune în tot ce face”

Preşedintele SANITAS Gorj, Valentin Popa spune despre Maria Gridan că este o profesionistă desăvârşită şi că merită să fie desemnată femeie de succes. „Funcţia ei are o mai puţină importanţă pentru că funcţiile sunt trecătoare. Ea dă dovadă de profesionalism şi pune suflet şi pasiune în tot ce face. Este într-adevăr o femeie de succes. Maria Gridan este o femeie cu un caracter deosebit”, conchide Popa.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here