Manţog, soţia şi cumnata încearcă să scape de vila penală din Primăverii

428

Aflat în detenţie la Penitenciarul Târgu-Jiu, unde trebuie să-şi ispăşească o pedeapsă prin privare de libertate de cinci ani de zile, Ionel Manţog, condamnat în dosarul “strămutaţii de lux”, caută tot felul de metode de a scurta timpul pe care ar trebui să-l petreacă după gratii. Pentru asta şi-a convins, recent, soţia, judecător la Tribunalul Gorj, dar şi cumnata, care deţine 1/5 din vila construită de CNLO în cartierul Primăverii din Târgu-Jiu, să înainteze Judecătoriei Alba o cerere de reziliere a contractului de schimb-reconstrucţie, privind casa încă nerecepţionată de către cei trei co-proprietari. Cererea de rezoluţiune a contractului a fost anulată de către Judecătoria Alba Iulia chiar luna trecută ca acum cei trei să apeleze la o altă instanţă, în judeţul vecin, unde au depus o cerere similară. Diferenţa este că de data asta reclamanţii şi-au angajat o casă de avocatură pentru a nu se mai lovi de vreun refuz.

În data de 8 iulie 2013, Ionel Manţog, deţinut în Penitenciarul Târgu-Jiu, soţia sa, Ecaterina Manţog, şi sora acesteia, Mihaela Rodica Gheorghe, toţi trei având câte o cotă parte din vila construită de minerit pentru această familie în cartierul târgujian Primăverii au depus o cerere de rezoluţiune contract la Judecătoria Alba Iulia chemând la bară Complexul Energetic Oltenia, colosul în componenţa căruia se află acum fosta societate cu care cei trei au încheiat actul în cauză. Prin acest demers cei trei speră să anuleze contractul pentru care Manţog a ajuns la închisoare şi pentru care ambele femei s-au ales, în urmă cu câţiva ani, cu câte o amendă administrativă. Odată ce contractul s-ar anula, vila nefiind nici acum recepţionată, porţile închisorii ar trebui să se deschidă, în opinia celor trei, pentru cel care îşi ispăşeşte acum pedeapsa prin privare de libertate. Pentru a obţine rezoluţiunea contractului în cauză, reclamanţii încearcă să sancţioneze CEO pentru aşa-zisa neîndeplinire de către structura în cauză a obligaţiilor contractuale. Motivarea nu a fost însă suficientă pentru magistraţii din Alba Iulia care au anulat, pe fond, cererea celor trei.

A doua cerere, la Judecătoria Deva
După eşecul înregistrat pe 6 august la Alba Iulia, cei trei depun o cerere similară la Judecătoria Deva, trei săptămâni mai târziu. Pe 30 august, cei trei, reprezentanţi de data acesta de către Casa de Avocatură “Chiriţă şi Asociaţii” din Cluj, fac o nouă încercare, miza fiind anularea contractului şi eliberarea lui Ionel Manţog, înainte de finalizarea celor 5 ani stabiliţi prin sentinţă judecătorească. Se demonstrează astfel că Manţog face tot posibilul să renunţe la casă pentru libertate, într-o încercare disperată de a învinge sistemul judecătoresc, asta având-o alături pe propria soţie, de profesie magistrat.
Anamaria Stoica

Povestea, pe scurt, a vilei
În 2002, judecătoarea cumpăra proprietatea Sofiei Buzatu din localitatea Peşteana. Exploatarea Minieră Roşia-Peşteana avansează cu lucrările chiar în zona în care magistratul deţinea proprietatea şi astfel, judecătoarea ajunge în faţa comisiei de negociere a CNLO şi solicită pentru reconstruirea casei demolate suma de două miliarde de lei. În 5 iunie 2002, comisia de negociere hotărăşte: “Reconstrucţia locuinţei proprietarei Manţog Ecaterina Luminiţa în zona Vărsături şi declară câştigătoare firma ARC Târgu-Cărbuneşti, în valoare de 1.910.858.277 lei. Contractul de execuţie se va încheia cu EMC Roşia, conform procesului-verbal”. În 9 august 2002, directorul general al CNLO de la acea vreme, Emil Huidu, dă o dispoziţie de anulare a deciziei de reconstruire a casei judecătoarei în care se precizează: “Constatându-se reaua credinţă a personalului ce a întocmit nota de necesitate şi procesul-verbal de negociere a reconstrucţiei gospodăriei care au favorizat pe doamna Manţog Luminiţa şi spre a se preîntâmpina înregistrarea unor pagube de către CNLO, stabilindu-se grave nereguli în negociere, se hotărăşte sistarea lucrărilor la casa doamnei Manţog Ecaterina Luminiţa şi anularea negocierii”. Pentru o perioadă de câteva luni, lucrările sunt sistate la casa judecătoarei, însă, imediat, la conducerea CNLO vine Ion Vulpe, care dispune reluarea lucrărilor la casă. În martie 2003, casa este finalizată în cartierul Primăverii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here