Manţog, penalul care vizează legalitatea la judeţ

327

DeschiderePare de necrezut, dar omul care se ocupă cu verificarea legalităţii actelor pentru judeţul Gorj este un condamnat penal la un an şi opt luni închisoare pentru fapte de corupţie. Este vorba despre, nimeni altul decât, Ionel Manţog, consilier judeţean din partea Partidului Democrat-Liberal, care a fost ales de colegii săi drept, preşedinte al Comisiei Juridice din cadrul Consiliului Judeţean Gorj.

O situaţie absolut hilară se petrece la Consiliul Judeţean Gorj. Pe actele de legalitate care trec prin comisie, înainte de a fi dezbătute în plenul Consiliului Judeţean Gorj, îşi pune viza un penal. Ionel Manţog este cel care conduce această comisie, este preşedinte şi, mai mult decât atât, dă lecţii juridice consilierilor judeţeni. De viza lui pe documente depinde un judeţ întreg. Ionel Manţog a fost ales preşedinte al acestei comisii de când a devenit consilier juridic. Atunci, ce-i drept, n-a fost încă, condamnat, dar fusese trimis în judecată de către procurorii DNA pentru fapte de corupţie. Între timp, acelaşi Manţog, preşedinte de comisie juridică, a primit o condamnare penală de un an şi opt luni închisoare pentru fals intelectual, lucru care nu l-a împiedicat să-şi desfăşoare în continuare activitatea. Hotărârea lui Manţog nu este definitivă, dar nu poţi lăsa într-o asemenea funcţie o astfel de persoană.

Nimeni nu vrea să-l schimbe!

Ionel Manţog vine mai nou în biroul preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu cu care se consultă pe legalitatea proiectelor ce urmează a fi luate pentru binele judeţului Gorj. „Este preşedinte al Comisiei Juridice, ce să fac să-l scot afară, vine să discutăm pe proiecte. Nu eu l-am ales, colegii din Consiliul Judeţean”, a declarat preşedintele Ion Călinoiu. Pare absolut scandalos, având în vedere că în orice moment Manţog putea fi schimbat din această funcţie, dacă judecăm după majoritatea pe care opoziţia o deţine în Consiliul Judeţean. De ce n-a fost schimbat? Pentru că nimeni n-a propus acest lucru. Până la urmă, totul ţine de integritatea aleşilor locali, dar s-ar putea ca într-o zi alegătorii să ajungă la concluzia că „Cine se aseamănă, se adună!”.

Gabriela Mladin

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here