Lumea cu adevărat

254

Trăim într-o lume a vitezei. Copiii se nasc prin cezariană (e mai șic!), străzile se lărgesc pentru vitezomani, crainicii sunt analfabeți, iar gramatica plânge de cât de stâlcită este. Marii oameni sunt pierduți printre și pentru reviste de scandal și porno. Faptele bune nu mai sunt puse la panoul de onoare, ele devin banale. Parcurile vor deveni muzee, pentru că pădurile se transformă în butuci sterpi și emigrează în alte țări, iar cioturile rămase nu mai au „guvern”. Minciuna stă la loc de cinste, îmbrăcată în stofă englezească și se scălâmbăie trufașă la cei ce o aplaudă în numele nu știu cărui partid sau ins plin de bani și ifose, ce se pretinde moral.
Suntem atât de prinși în iureșul vieții, încât nu mai auzim strigătul din noi atât de dureros și trist: opriți-vă, oameni buni, că alunecați la vale pe grohotiș!
Poveștile stau uitate pe raft. Copiii devin încruntați, izolați și războinici, ca la desenele animate. Filmele sunt gloanțe ce ne șuieră pe ecrane și în cerebel, iar frumosul, binele, toleranța, iertarea, valoarea, căldura zâmbetului, sfioșenia atingerii dintre doi îndrăgostiți se pierd în fața unor ecrane, tv și calculator. În ce lume ne ducem traiul?
Nu mai știm. Sau credem că așa e normal. Atunci când anormalul, nefirescul și urâtul devin normale, iar noi la rândul nostru ne schimbăm precum anotimpurile aiurite, căci clima temperată nu mai e temperată, ci „hipertensivă”, presiunea atmosferică și presiunea grijilor se contopesc și ne apasă pe creștet. Ne schimbăm la față, la statură, la gândire, ne schimbăm în toate. Devenim „liberschimbiști”… Unde ești, Caragiale? Cum le-ai știut tu pe toate, bibicule!
Marieta Căprăruși

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here