Locuri de muncă în străinătate, la dispoziţia gorjenilor

369

Persoanele din judeţul Gorj aflate în căutarea unui loc de muncă pot opta acum pentru unul dintre job-urile oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, în străinătate.

Prin serviciul de ocupare Eures, AJOFM Gorj oferă, la această dată, 5 locuri de muncă vacante în străinătate, în ţările Spaţiului Economic European, menite să vină în sprijinul miilor de şomeri gorjeni cu diverse calificări.
În Norvegia se caută instalator, iar cei interesaţi trebuie să aibă o calificare în acest domeniu, să cunoască sistemele de montaj, abilitatea de a citi desene, să lucreze independent sau în echipă. Un astfel de angajat va fi plătit cu 21 de euro brut pe oră. Se asigură cazare contra cost de către angajator. Un lucru important de ştiut este acela că biletele de avion vor fi plătite de firmă.
Tot în Norvegia se caută senior inginer proiectant fundaţii marine, doritorului i se cere de către angajator să aibă cunoştinţe în proiectare şi optimizare structuri metalice, aplicarea standardelor de proiectare marină. O altă cerinţă ar fi aceea de studii superioare licenţă şi master în petrol şi gaze sau construcţii civile. Trebuie să cunoască limba engleză scris şi vorbit la nivel avansat. Salariul va fi între 35-37 euro brut pe oră. Şi un beneficiu ar fi acela că angajatorul ajută în găsirea unei cazări şi în aducerea familiei în Norvegia.

Se caută bucătar şi inginer software
În Germania este pus la bătaie postul unui bucătar, iar una dintre condiţiile de angajare ar fi aceea că trebuie să cunoască limba germană la un nivel mediu iar salariul va fi între 1500- 2000 de euro brut pe lună. Cazare pusă la dispoziţie de către angajator.
De asemenea, tot în Germania o companie internaţională cu domeniu de activitate în industria alimentară şi a băuturilor caută un inginer software. Salariul ajungând chiar la 3500 de euro brut pe lună. Gorjenii doritori se pot adresa consilierului Eures din cadrul AJOFM Gorj din municipiul Târgu-Jiu.
Andrada Bărăitaru
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here