Face parte din flora spontană din America, Canada (este considerată plantă dăunătoare în culturi) și Europa. În România se dezvoltă în poieni, fânețe, la marginea culturilor sau a drumurilor, tufărișuri, de la câmpie până în zona montană inferioară sau este cultivată ca plantă decorativă. Are rădăcini scurte, tulpina crește până la 90 cm înălțime, frunzele sunt lanceolate, ascuțite la vârf, de culoare verde intens. Florile se aseamănă cu cele de ,,gura-leului”, sunt galben intens, iar ,,buza inferioară” este portocalie.
În fitoterapie sunt folosite florile ce trebuie recoltate în lunile iunie- septembrie.
Compoziție: alcaloizi (pegaina sau linarina), flavonoide, flavonoglicozide (linarina, pegaina, aurone), acizi organici (artiric, formic, citric, malic, tanic), zaharuri, glicozide, pectine, grăsimi, săruri minerale
Acțiune: emolientă, depurativă, laxativă, diuretică, antihemoroidală, sudorifică, vermifugă, purgativă, antihemoragică, antiacneică; curăță ficatul și căile urinare; ajută la impotență;
Indicații terapeutice
Uz intern: icter, hepatite, litiază biliară, constipație, splenomegalie, helmintiază, crampe abdominale, catar urinar, hidropizie, leucoree, dismenoree, hipertrofia prostatei
Uz extern: dermatoze, acnee, erizipel, furuncule, pecingine, hemoroizi, erupții tegumentare
Alexandra Cruceru
