La mijloc de Răpciune, auzită de la un localnic – Povestea Berzei Roşii

88

De ceva timp, ocupat cu problemele cotidiene, nu am mai trecut să văd cuiburile de berze, aflate în zona Şomăneştilor, fiind curios să mai văd evoluţia „juniorilor” precum şi pregătirile acestora pentru marea cursă a migraţiei ce duce după cum îmi spunea un biolog până în Africa, mai precis în Delta Nilului. Până când am citit un articol dintr-un ziar central cum că acoperişurile mai multor blocuri ale unor oraşe din Valea Jiului deveniseră veritabile locuri de popas, berzele adulte pregătindu-şi puii pentru trasee din ce în ce mai lungi şi, nu în ultimul rând, iniţiindu-i în haideţi să-i spunem „disciplina de zbor”, dacă este să ne luăm după ruta de migraţie şi lungimea ori dificultatea acesteia.
Îmi zic atunci „ia să văd eu şi juniorii noştri înaripaţi de pe plaiurile gorjene cum se antrenează” şi dacă se poate să le fac chiar câteva fotografii. Dar iarăşi o serie de lucruri m-au făcut să nu pot ajunge pe plaiurile simpaticelor zburătoare doar zilele trecute am fost prin acele locuri chitit să le imortalizez „activităţile de pregătire” ca să-i spunem aşa.
Dar ajuns pe acele locuri am avut o mare deziluzie. Toate cuiburile erau goale berzele împreună cu puii lor ajunşi acum la maturitate plecaseră în migraţia lor anuală, care după cum vă spuneam mai înainte ajunge până în Delta Nilului. Nişte localnice, aflate în faţa porţilor, mi-au povestit că plecarea s-a făcut după un fel de „adunare generală”, când toate sau aproape toate s-au strâns şi într-un cor de clămpănituri de-ale lor (care după cum vă povesteam în vară aveai impresia că bate cineva o toacă, ce rezonează în zeci de ecouri) au plecat împinse de instinctele lor ancestrale spre zonele unde să-şi petreacă anotimpul rece ce încet încet se instalează pe la noi.
Trebuie făcută menţiunea şi am simţit inclusiv după felul cum povesteau că localnicii îndrăgesc aceste înaripate, unele dintre ele coborând din cuiburi în curţile oamenilor şi nu de puţine ori mâncând la una cu găinile ori cu celelalte orătănii. Tot cu această ocazie un localnic mi-a istorisit că în urmă cu mai mulţi ani dintr-un cuib a căzut un pui de barză în curtea unei bătrâne. Aceasta l-a îngrijit dându-i de mai multe ori pe zi de mâncare chiar peştişori ori brotăcei pe care-i prindeau copiii de la apa din apropiere.
După ce s-a înzdrăvenit pentru a-l cunoaşte bătrâna l-a vopsit pe spate şi burtă cu roşu, iar toamna când berzele au plecat şi „cea roşie” şi-a luat zborul cu ele după ce exersaseră laolaltă. În primăvara următoare odată cu celelalte a venit şi barza roşie, după cum era cunoscută de localnici, care şi-a făcut cuib într-unul din cele părăsite a crescut o nouă generaţie de înaripate şi a plecat în migraţie pe traseul lor bine cunoscut. Dar în primăvara următoare nu s-a mai întors, lungimea traseului, epuizarea ori cine ştie ce alte pericole ascunse răpunând-o pe drum. Şi la ora actuală unii dintre localnicii din Câlnic ori Şomăneşti îşi mai aduc aminte despre povestea berzei roşii numită aşa cum vă spuneam după culoarea cu care fusese vopsită de bătrână pentru a o recunoaşte. Istorioara se poate constitui şi ca o confirmare că, indiferent de lungimea şi greutatea rutelor de migraţie berzele revin exact pe acele locuri de unde au plecat toamna, anunţându-şi vesele prezenţa printr-un veritabil cor de strigăte ori clămpănituri din cioc specifice.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here