La „Cafeneaua Gorjeanul” ca la Hanu-Ancuţei

121

Încet, încet, de când „Doamna Dana” a preluat „parterul” Casei Gorjeanul cochetul spaţiu, curat, elegant, redistribuit, pe baze estetice, primitor, a redevenit ceea ce era în epoca lui Nicolae Brânzan şi a lui Constantin Băleanu.
Ca fost şi actual consilier editorial al „Gorjeanului”, cotidianul de inimă, de suflet, de atitudine liberă şi de promovare a „păturii” de intelectuali ai Gorjului, dimpreună cu producţiile lor de tot felul, am iniţiat o „Cafenea literară”, democratică, dar şi nookratică. Ba, pe deasupra, şi hermeneutică, întrucât, deseori, dezbaterile declanşate de mine şi de domnul George Drăghescu şi-au găsit aderenţii de superioară calitate profesională.
Printre aceştia, se numără scriitori precum Lazăr Popescu, Aurel Ştefanachi, Victoria Stolojanu-Munteanu, Gheorghe Vasiluţă, Silviu D. Popescu, Vasile Ponea, Vasile Gogonea, Adrian Gorun, Vasile Irod, Marin Arcuş, Spiridon Popescu, Grigore Marian-Dobreanu, Grigore Tunşanu, Luis Ionuţ Popa, Gheorghe Nichifor, Ion Căpruciu, Ion Predoşanu, Dumitru Tâlvescu ş.a.
Practic, la „Cafeneaua Gorjeanul” se lansează şi celebra „Ceaşcă de cafea” prin altruista trudă a aceluiaşi George Drăghescu, de altfel un spirit rafinat şi un gânditor „futurist”.
Şi mereu cei invitaţi să facă parte din această „aristocraţie” târgujiană –– să nu-i uit pe Adrian Frăţilă, Alex Gregora, Mariana Frătiţa, Puiu Hutium – nu ezită să calce pragul acestei instituţii culturale literare şi artistice instituite ad-hoc.
Am plăcerea pledoariei pentru aspectul concret că – dintre publicaţiile gorjene – doar la „Cafeneaua Gorjeanul” se (mai) întâmplă evenimente, unde ba chiar se lansează două „cărticele de seară” postume ale lui Tudor Voinea şi George Manoniu îngrijite tot de iniţiatorul colecţiei „Ceaşca de cafea”, George Drăghescu, ba vreun album al lui Florin Isuf sau al lui Traian Dădălău, ba vreun gest restitutiv al desenelor regretatului grafician Paul Plopa.
În ambianţa creată de Doamna Elena (ce nume de prinţesă! – n.m.), Apolo şi Dionisos sunt fraţi transnarcisiaci şi teribil de complementari. Astfel, ochii prea grijuliei gazde – o Ancuţă precum aceea de la hanul lui Mihail Sadoveanu (pre numele ei din buletin Vâjaică Predescu – n.m.) – sunt plenipotenţiar dăruiţi cu har căci în oglinda lor te pierzi întru uitarea de sine însuţi.
Laşi acasă obsesiile, frustrările, neajunsurile, ca să te instalezi, cu propriu-ţi eu, confortabil, într-o «altă lume», aceea indeterministă, metafizică, alteritară, copios Kairotică.
Ion Popescu-Brădiceni

Noua vibraţie Kairotică
„Stelele-n cer ard depărtărilor, deasupra mărilor, până ce pier.” Dar eu mai sper, strunindu-mi verbele, stilu-mi le-ncherbe-le, iar laolaltă. Şi cum o psaltă – de prin ev mediu – are-un remediu la arbitrariul cu care harul se tot confruntă să-l motivelele frază cu frază, îngeri de pază dintr-o ocultă, sublimă graţie, în meditaţie cad în neştire.
Şi vin poeţii cu mii de lire, cu mii de harfe, scoase de narfe din fundul mărilor, să redea stărilor de divinaţie nouă vibraţie.
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here