Istoria – (Manifest pentru învăţarea Istoriei)

526

Constat cu durere că în  ultimul deceniu, obiectul ISTORIA, a devenit o “cenusăreasă” a programei  scolare, rezumându-se în  unele clase, la o singură ora de istorie.
De altfel în perioada post ‘89, s-a observat un adevărat război împotriva învăţării tinerilor a Istoriei Neamului.
Se urmareşte nu doar sărăcirea românilor, distrugerea economiei naţionale, cât şi prostirea tinerilor, care nu mai cunosc nici datele primare ale istoriei românilor… Nu mai vorbesc de Istoria Universală!
…Dar ce să mai zic când o pretendentă la Presedinţia României, vorbea despre… Preşedintele Norvegiei, iar un doctor în istorie s-a mirat când i-am spus ca noi am fost vecini cu Polonia(Ce să mai discut cu el despre subiectul POCUTIA, care reprezenta  chezăşia  Poloniei, pentru banii împrumutati acestui regat (sau republica, condusa de un rege),de catre Alexandru cel Bun(1400-1432)
Marele istoric NICOLAE IORGA ne sfătuia:
-Voi, ceilalţi, treceţi la învăţătura strămoşilor! (în Neamul românesc nr.136 din 2 iunie 1940, pag.1-a)
-Spunea Blaga  că  alături  de limba  maternă, istoria este sfântă, şi că: EXISTĂ doua realităţi, a căror imensă realitate nu o simţim, dar fără de care nu putem trăi: AERUL şi ISTORIA !
-Spunea  eruditul profesor şi Director al Colegiului Ecaterina Teodoroiu, că: în Franţa programa prevede 7-8 ore săptamânal.
Dragi tineri: spunea N. BĂLCESCU: “Istoria este cea dintâi carte a unei natiuni, căci întransa îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul”
Mai ales în hăţisurile încurcate ale vremurilor ce le trăim, nu doar diplomaţii trebuie să cunoască istoria României şi a LUMII, ci şi orice cetăţean al ţării.
Te cruceşti când  constaţi că  multi români -si nu doar tineri- nu ştiu ce a fost la 23 august 1944,sau notiuni elementare privind -cel puţin- istoria vecinilor României, atât de azi, cât şi din trecut.
Astfel n-ai mai auzi inepţiile ce le debitează unele persoane. Marele om politic şi istoric Gh. Brătianu spunea: “Oricât s-ar fi accentuat internationalizarea vieţii statelor, sunt margini înăuntrul cărora voinţa naţiunii nu poate fi îngradită de nimeni. Ea are datoria să-si apere patrimoniul moral, cu aceeasi staruinţa cu care îşi apară HOTARELE!”
Ce te faci când unii diplomaţi ai noştri au semnat tratate cu unii vecini (vezi cazul tratatului cu Ucraina  semnat de Adrian Severin şi Emil Constantinescu…)
Ce bine ar fi dacă  am avea mulţi diplomati de talia Dl. Aurescu!
Vremurile tulburi ce le parcurgem impune Ministerului Educaţiei să ia măsuri ca această APĂ VIE, care este ISTORIA ROMÂNIEI, să fie însuşită de toţi FIII PATRIEI.
Pentru BINELE ROMÂNIEI!
Gh. RĂDULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here