Fiorul amintirilor, înveşmântat în culorile anotimpurilor pe care viaţa le asociază cu şiragul anilor – ,,Parcă-i zi de taină, Doamne, iar, pe-aproape eu sunt unul, / Caut anii tinereții și nu mai găsesc niciunul”!

401

Cu ceva timp în urmă, la invitaţia deosebit de insistentă a colegului nostru de liceu, ing. Adrian CĂTĂNESCU, am onorat, împreună cu încă trei colegi: dr. Constantin PĂLIVAN, econ. Iustin NANU şi prof. Ion SĂVESCU, această invitaţie şi ne-am deplasat la Bucureşti, unde gazda noastră deosebit de ospitalieră, ne-a primit şi ne-a «tratat regeşte», cum s-ar spune, iar casa monumentală în care ne-a găzduit pentru o noapte, situată pe malul Lacului Mogoşoaia, a fost pentru noi locul de taină al amintirilor şi al destăinuirii întâmplărilor de altădată!
În ziua sosirii noastre, l-am sunat şi pe domnul Nicolae Dragoş, care s-a bucurat foarte mult pentru faptul că nu l-am uitat şi pentru că fiorul amintirilor, înveşmântat în culorile anotimpurilor pe care viaţa le asociază cu şiragul anilor vârstei umane, generează poezia plină de frumusețe, sinceritate, candoare şi responsabilitate, pe un câmp de iarbă înrourată care se umezeşte cu seninătate şi poate să exprime direct, fără reticenţe, dulcele excurs oniric devoalat în stil clasic!
Întâmplarea a făcut ca în acea zi memorabilă să descoperim un coleg bogat în amintiri de valoare pe care le-a cules de pe toate meridianele globului, nu lipsite de ornamente stilistice împovărătoare, având acea doză de prestanţă și de experiență necesară în plan material şi pseudo-literar pe care nu le poţi trece cu vederea! Locul tainic de la subsolul casei, acolo unde ne-a coborât colegul nostru Adrian, semăna oarecum cu un altar al sentimentelor și al clipelor unei călătorii interioare nedefinite, pentru că nu ştiai ce să admiri, originalitatea şi specificul exponatelor sau modul creativ şi deosebit de a aşeza acele obiecte pe rafturi sau chiar pe peretele sculptat în eternitate!
Colegul nostru ne-a explicat multe aspecte interesante, folosind un limbaj simplu, dar încărcat de semnificații multiple, care dau glas amintirilor, iar, întorcându-se la vremurile de altădată a spus: ,,Dragii mei prieteni de suflet, vă mulţumesc mult că sunteţi oaspeţii familiei mele, acum, când am împlinit cei şaptezeci şi şapte de ani de viaţă, iar, în mintea mea, pentru voi, colegii mei de suflet, aş recita versurile: : «Parcă-i zi de taină, Doamne, iar, pe-aproape eu sunt unul, / Caut anii tinereții și nu mai găsesc niciunul. /Obosită mi-e privirea,/ Mângâi creanga de smochin / O găsesc mereu în floare,/ şi la Dumnezeu mă-nchin! / Multe ierni şi multe toamne/ merg spre lac şi apoi tac/, Doar atâta simt eu, Doamne, floarea roşie de mac”!
După ce ne-am depănat multe amintiri, a doua zi de diminează, ne-am pregătit de plecare, iar, colegul nostru, Adrian Cătănescu, ne-a dus cu maşina până la Autogara din Militari! Toţi cinci, ne-am propus atunci, ca să ne reîntâlnim în miezul verii, iar, prietenul meu, dr. Costică Pălivan, un om cu multă credinţă în Dumnezeu, a spus că pentru el, divinitatea este metafora concentrată a unei exprimări cu anumite valențe interioare, promiţându-mi că în viitor, vom face un interviu de suflet despre credinţă şi despre Dumnezeu! În acest fel, Costică mi-a demonstrat că pe același ton al sensibilității sale vibrează cuvintele frumoase cu care ne-a întâmpinat Adrian la Bucureşti şi care descriu viaţa ca o ploaie caldă ce ne picură în suflet un sentiment de tristețe, dar există și zvâcniri de bucurie și de optimism reconfortant şi dătător de speranţă! De fapt, nota dominantă a existenţei noastre pământeşti este trecerea vieții și a timpului care se scurge ineluctabil!
Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here