Informarea publicului trebuie făcută corect și complet

1234

Nu m-aș fi adresat mass – mediei printr-o astfel de scrisoare, dacă nu aș fi văzut anunțul publicat în ziarul Gorjeanul din 05.01.2021 intitulat „Gorjenii pot investi în titlurile de tezaur și în luna ianuarie”, pe care-l consider incomplet în ce privește o bună informare a celor interesați.
În opinia noastră, autorul acestui anunț (comunicat) nu a furnizat toate datele necesare care să conducă indubitabil la atragerea a cât mai mulți doritori să investească bani în titluri de stat.
Astfel, este necesar, ca doritorii să știe, că la investirea în titluri, cei care vor să-și desemneze un mandatar (procurator), trebuie să cheltuie bani pentru întocmirea unei procuri notariale, pe care o considerăm inutilă. Exprimarea voinței investitorului în fața funcționarului public de la organul fiscal, cât și semnăturile făcute în fața acestuia pot conferi suficientă autenticitate, încât să nu mai fie necesar serviciul oneros al unui notar public. S-ar evita astfel efectuarea unor cheltuieli inutile de natură a greva asupra dobânzii neimpozabile, prin diminuarea acesteia.
Trebuie să mai cunoască potențialii investitori, că la expirarea termenului de maturare nu vor putea ridica în totalitate suma, ci numai fracțiuni din aceasta, până la limita de 5000 lei/zi.
Oricât te-ai fi străduit să-l lămurești pe funcționarul de la ghișeu că-ți este necesară în acel moment toată suma, te izbești de un categoric refuz. Este invocat un ordin al Ministrului de Finanțe cu nr. 3139 din 04.12.2017, care reglementează restituirea banilor numai în limita a 5000 lei pe zi.
Dacă devii mai vocal, ți se oferă posibilitatea deschiderii unui cont personal la una din unitățile bancare, în care să ți se vireze suma întreagă, de unde (altă surpriză), ridicarea se face contra unui comision, tot de natură a-ți diminua dobânda neimpozabilă.
Cât mă privește, am subscris la asemenea titluri de stat în luna decembrie 2018, iar la expirarea termenului – 24.12.2020, am fost pus pe drumuri în mod nejustificat (pur și simplu hărțuit), fiind obligat să fac o navetă de mai multe zile lucrătoare, pentru a-mi recupera suma integrală. În situația mea au fost și alți investitori pe care i-am întâlnit la același ghișeu.
Desigur, naveta a fost neplăcută, ținând cont de vârstă și de condiții atmosferice neprielnice, dar mai ales de pericolul iminent al infectării cu virusul COVID-19.
Cui folosesc aceste proceduri abuzive? În mod cert, nici statului și nici investitorilor, fiindcă aplicarea lor este de natură a-i îndepărta și nicidecum a-i apropia pe aceștia. Cu toate acestea, urăm organelor de stat mult succes în colectarea a cât mai multe fonduri realizate prin vânzări de titluri de stat – tezaur, exprimându-mi dorința că vor înțelege să înlăture barierele inutile pe viitor, dând o nouă reglementare legală acțiunilor de această natură.
Busuioc Vasile

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here