Incendiu de proporţii la Bâlta

405

Două anexe gospodăreşti şi o casă din comuna Runcu au fost parţial distruse într-un incendiu izbucnit în noaptea de joi spre vineri din cauza unui scurtcircuit electric. Din fericire, pompierii au intervenit înainte ca incendiul să cuprindă în totalitate casa de locuit sau să se extindă şi la alte gospodării.

Două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, încadrate cu 12 subofiţeri, au intervenit în noaptea de joi spre vineri, la ora 23:38, în satul Bâlta din comuna Runcu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două anexe gospodăreşti şi propagat la o casă de locuit. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric apărut la un conductor electric neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată, la o anexă gospodărească folosită pentru depozitarea şi prelucrarea lemnului. Din cauza distanţei mici între construcţii, incendiul s-a propagat cu repeziciune la o altă anexă gospodărească, folosită ca adăpost pentru animale, şi la o casă de locuit. „Au ars: un circular pentru prelucrarea lemnului şi 2 mc. de lemn la primul proprietar, adăpostul de animale pe o suprafaţă de 100 mp., 3 mc. de lemn şi utilaje agricole (o căruţă, o semănătoare şi un plug) la cel de-al doilea proprietar şi 20 mp. din astereala casei de locuit al celui de-al treilea proprietar. Nu au fost înregistrate victime. Intervenţia a durat aproximativ patru ore”, a precizat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Intervenţia promptă a pompierilor militari a făcut ca incendiul să nu cuprindă în întregime casa de locuit, precum şi alte construcţii aflate în cele trei gospodării.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here