În Gorj pedepsit, în Hunedoara bine primit

96

Pedepsirea mea prin exmatricularea pe data de 14 octombrie 1952, când eram în ultimul an de studiu la Şcoala Pedagogică de Învăţători din Tg. Jiu, pe considerentul că tatăl meu a fost categorisit chiabur ce deţinea 2,86 ha de teren agricol, dar care a avut prăvălie în sat până în anul 1949 când a apărut Cooperativa de Consum care a înfiinţat un bufet cu băuturi spirtoase, vinuri, bere şi ţigări, ocupând localul prăvăliei.

Dar în ziua de 14 octombrie şi părinţii mei au fost obligaţi să părăsească locuinţa de minerul venit de la  Brad, Hunedoara ca preşedinte al Sfatului Popular al comunei Pocruia şi cumnatul Nae Bocean ne-a dat şi nouă o cameră unde să locuim. Pentru a face rost de bani, unde m-am dus să mă angajez ca muncitor am fost refuzat  că eram fiu de chiabur. Am reuşit totuşi să găsesc unde să muncesc în munte la fasonatul masei lemnoase cu ferestrăul şi securea şi plecam luni dimineaţa şi eram cazaţi într-o baracă din scânduri unde dormeam îmbrăcaţi pe frunze uscate unde lumina un felinar ţi în mijlocul barăcii ardea focul în continuu, dar eram mulţumit că primeam săptămânal alimente de la magazinul forestier şi valoarea lor era scăzută din câştigul realizat pentru munca depusă. Am primit ordin de la Comisariat să plec militar şi eu pentru că eram fiu de chiabur am fost încorporat pentru Detaşament de Muncă şi am fost dus la Mănăştur, judeţul Arad, la muncile agricole, continuând la mina de cărbuni Lupeni, iar de acolo după o lună am fost detaşat la Podari lângă Craiova, la construcţia unui bloc de locuinţe şi de acolo m-a detaşat la Năvodari unde se construia Combinatul pentru lianţi şi azbociment şi am avut noroc să fiu lăsat la vatră până la noi ordine că nu eram nici membru U.T.M. sau de partid, că detaşamentul s-a desfiinţat şi cei care au fost membri, împreună cu ţoţi salariaţii şi mobilierul au fost duşi la Oneşti unde se construia un combinat.
Lăsându-mă la vatră m-am dus la Secţia de Învăţământ din oraşul Hunedoara, unde am ajuns la şeful secţiei, domnul profesor Aurel Micleanu căruia i-am spus situaţia mea cu exmatricularea din şcoală când eram în ultimul an de studiu că eram fiu de chiabur şi dacă mă poate angaja ca învăţător suplinitor în Ţinutul Pădurenilor şi dânsul mi-a spus:
-Mă bucur tovarăşe că ai venit la mine, că ai studii corespunzătoare şi la Şcoala Pedagogică ai făcut  şi practică cu elevii claselor I-IV de la Aplicaţie şi în Ţinutul Pădurenilor, în comuna Cerbăl, în toate satele comunei sunt şcoli cu clasele I-IV unde predau ca învăţători locuitori ai satelor absolvenţi a 7 clase primare şi numai la şcoala din Cerbăl este un învăţător calificat Cornoiu Nicolae, care e oltean şi s-a înscris la Institutul Pedagogic din Timişoara pentru a se califica profesor la secţia sport. Pe dumneata te numesc învăţător suplinitor la şcoala din Poeniţa Tomii din comuna Cerbăl şi îţi dau şi o adeverinţă şi o adresă a Secţiei de Învăţământ Hunedoara către Institutul Pedagogic din Arad unde la cursuri fără frecvenţă în timpul vacanţelor să susţii examenele pentru absolvirea anului IV din care ai fost exmatriculat la Tg. Jiu, cât şi pentru diploma de învăţător. I-am mulţumit pentru ajutorul pe care mi l-a oferit, mi-am luat valiza şi m-am dus la Gara Mică şi m-am urcat în trenul ce avea un vagon pentru călători şi restul vagonete în care se încărca minereu cu fier ce era dus la Combinatul Siderurgic din Hunedoara unde era topit la focul din furnale de unde se obţinea fierul. Eu cu alţi pădureni am coborât în gara de la Covâjdia, am mers pe jos circa 12 km până în satul Poeniţa Tomii şi valiza mea a fost luată de un pădurean care mi-a dus-o până la şcoala construită de localnici prin contribuţie în muncă şi în bani unde era o sală mare pentru cămin cultural, o sală de clasă şi două camere pentru învăţător, una pentru locuit cu pat cu tot ce e necesar pe el, o masă, un scaun şi o cameră pentru bucătărie. Omul de servici, Mircea Ion, care era şi deputat al satului, s-a dus la Enăşescu Gheorghe care era absolvent a 7 clase primare şi învăţător suplinitor pentru cei 7 elevi în cele 4 clase, 2 în clasa I, 2 în clasa a II-a, o elevă în clasa a III-a şi 2 elevi în clasa a IV-a şi mi-a dat în primire inventarul şcolii. A doua zi, cei 7 elevi când au venit la şcoală cu câte un săcui în care au pus cărţile şcolare pe care le-am găsit aduse la şcoală şi mamele lor tot cu câte un săcui în care aduseseră pentru mine făină din porumbv, cartofi, slănină, brânză, ceapă şi o bucată de pâine spunându-mi că în niciun sat din cele 5 ale comunei nu sunt magazine de unde să cumpăr. În comună erau salariaţi învăţătorii de la şcoli, femeile de servici de la şcoli cu taxă forfetară, preşedintele Sfatului Popular cu contabilul, un miliţian la postul de miliţie al comunei şi instructorul de partid, un grec, Gusaz Tănase. Eu în satul Poeniţa Tomii, în fiecare seară în sala pentru cămin cultural, organizam şezători unde veneau locuitori din cele 27 de case ale satului, unde femeile torceau fuioarele din cânepă şi in, împleteau firele caiere de lână pentru ciorapi şi mânuşi, se cânta, se spuneau snoave şi eu le citeam poveşti despre Păcală. Mai venea şi instructorul de partid care la şedinţele de la raion spunea numai cuvinte de laudă pentru mine şi s-a ajuns ca să primesc lunar ca stimulent 100 de lei. Şi după un an ca învăţător am fost promovat ca director al căminului cultural al comunei Cerbăl. Ca director al căminului cultural am reuşit să am la căminul cultural o formaţie de dansuri specifice zonei, o formaţie de fluier şi un solist instrumentalist care avea un cimpoi. Cu formaţiile pe care le aveam la căminul cultural am participat la concursuri unde pe lângă diplome eu eram stimulat şi cu sume de bani.
În perioada când am funcţionat la pădureni, m-am înscris la institutul din Arad unde în urma examenelor susţinute am absolvit şi anul IV, cât şi diploma de învăţători. În toamna anului 1963 am reuşit să mă transfer în Gorj la şcoala cu clasele I-IV cu 14 elevi din Cerna Sat, comuna Padeş, unde după un an m-am transferat la Şcoala cu clasele I-VIII din satul meu, Pocruia, unde am fost numit director al căminului cultural, unde am menţinut formaţiile de dansuri şi solişti vocali pe care le-a înfiinţat doamna educatoare Marioara Călescu, care s-a transferat cu soţul ei, profesorul Gheorghe Călescu, cel mai bun coleg şi prieten al meu, la Baia de Aramă.
Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte.
Învăţător pensionar Sandu Ciolacu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here