În arest pentru furt şi tăinuire

303

Doi bărbaţi, unul din comuna Stejari, iar celălalt din municipiul Craiova, au fost reţinuţi de poliţiştii gorjeni sub acuzaţiile de furt şi tăinuire la infracţiunea de furt. Gorjeanul reţinut de oamenii legii mai este cercetat şi pentru comiterea infracţiunilor de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, într-un alt dosar penal.

Continuând cercetările într-un dosar penal, la data de 16 aprilie, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Gorj au efectuat percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Cu această ocazie, poliţiştii au constatat că unul dintre suspecţi, un bărbat în vârstă de 42 de ani, conducător auto în cadrul unei societăţi comerciale, deţinea, fără documente de provenienţă, 127 bucăţi tije metalice provenind de la instalaţii petroliere (peste 1.100 metri liniari) şi 34 butoaie din material plastic, în care avea depozitat 10.200 kg ciment vrac. Pe parcursul cercetărilor poliţiştii au stabilit că tijele metalice respective ar fi fost sustrase de un bărbat de 36 ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj, din incinta unei societăţi comerciale al cărei angajat este, iar ulterior le-ar fi vândut bărbatului de 42 de ani, din comuna Stejari, pentru suma de 2.500 lei. „Faţă de cei doi bărbaţi se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, respectiv tăinuire la infracţiunea de furt, în baza probatoriului administrat, la data de 22 aprilie, fiind dispusă măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore a celor două persoane, care au fost introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Gorj. Bărbaţii au fost prezentaţi miercuri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti cu propunere de arestare preventivă”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor de fapt şi documentarea întregii activităţi infracţionale.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here