Hoţi adolescenţi, cercetaţi în libertate

307

Patru adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, din comuna Stejari, suspectaţi că ar fi autorii a nu mai puţin de patru furturi, sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Potrivit poliţiştilor, pe parcursul a doar două luni, cei patru adolescenţi ar fi sustras peste 300 de metri de cablu telefonic de pe raza comunei Stejari. Iniţial, furturile au fost înregistrate ca fiind cu autori necunoscuţi. „La data de 19.02.2014, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Secţiei Poliţie Rurală Stoina, au identificat suspecţii a patru infracţiuni de furt calificat, fapte comise în perioada decembrie 2013 – ianuarie 2014, rămase iniţial cu autori necunoscuţi, în persoana numiţilor M.G.A. 16 ani, L.C.A. 17 ani, S.P.D. 16 ani şi P.A.N., 15 ani, toţi din comuna Stejari, Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că autorii au sustras 320 m cablu telefonic, amplasat pe raza comunei Stejari, cauzând un prejudiciu în valoare de 8882,1 lei”, a spus Florin Roşca, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a început urmărirea penală, pe baza de ordonanţă, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, autorii fiind cercetaţi în stare de libertate.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here