Grivei, critic la adresa calităţii membrilor ATOP

341

Schimbarea componenţei Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Gorj, prin înlocuirea fostului subprefect Sorin Arjoca cu actual ocupant al postului, Virgil Drăguşin, supusă la votul consilierilor, miercuri, în şedinţă, s-a bucurat de votul celor prezenţi, dar a stârnit discuţii după. Unul dintre cei care s-a arătat critic la vederea componenţei ATOP a fost consilierul judeţean PDL, Gheorghe Grivei, care s-a legat de cei cu dosare penale din acest for şi de cei certaţi cu legea, care se bucură de o remuneraţie de 700 de lei lunar, deşi nu ar fi avut ce căuta acolo.

Grivei a explicat ieri că numirea lui Drăguşin în ATOP i s-a părut corectă, dar are nemulţumiri legate de componenţa acestui organism. “Am avut astăzi(n.r. miercuri), pe ordinea de zi, numirea unui nou membru ATOP, în persoana subprefectului Virgil Drăguşin. Era normal să se facă asta, conform legii, deoarece subprefectul face parte, de drept, din ATOP. Era nevoie însă ca această hotărâre să treacă prin Consiliu Judeţean, lucru care s-a şi întâmplat”, a explicat Grivei. Democrat-liberalul a menţionat însă, că nu i se pare corect că din ATOP nu fac parte consilieri judeţeni de la toate partidele politice, ci doar cei ai USL.
“În ce priveşte constituirea ATOP-ului, eu mi-au arătat nemulţumirea, o dată cu constituirea acestui for, după alegerile din 2012, că din acest organism nu face parte şi un reprezentant al PDL, conform algoritmului politic. Noi am propus atunci pe cineva să facă parte din ATOP, dar, spre surprinderea noastră, maşina de vot a USL ca şi conducerea USL a dorit să ni-l elimine din ATOP. Acum nu avem niciun reprezentant în ATOP, sunt aici doar membrii USL şi PPDD. Eu nu cred că este bine aşa, conducerea CJ Gorj s-a pripit, cu siguranţă, luând această decizie. Refuz să cred că este hotărârea CJ Gorj ca în ATOP să nu fie nici un pedelist, deoarece ştiu că consilierii USL votează cum li se dictează, nu cum le dictează conştiinţa”, a menţionat consilierul Grivei.

“Arthur” şi alţi colaboratori, deranjanţi
Tot legat de ATOP, dar şi de componenţa Consiliului Judeţean Gorj, Grivei a mai făcut câteva declaraţii acide.
“Începând cu guvernarea din 2012 sunt apreciaţi la funcţii cei cu dosare penale, cei certaţi cu legea şi cei care au fost colaboratori ai fostei Securităţi. Eu îi respect pe cei care au fost angajaţi ai fostei Securităţi, înainte de 1989, care au un rol important acum şi la SIE şi SRI, dar nu sunt de acord cu turnătorii, cu cei care şi-au turnat prietenii şi vecinii pentru a o duce mai bine în societate. În Consiliul Judeţean Gorj sunt foarte multe persoane care au colaborat cu Securitatea, care au avut angajament scris sub numele de Arthur, care şi-au trădat oamenii care le-au făcut bine. Oameni care, ieşiţi în afară, îi aduceau medicamente din Austria, ca el, pe partea cealaltă să ajungă să-i toarne la Securitate. Este jenant că astfel de oameni sunt promovaţi, ajung acum în funcţii importante şi duc o viaţă de huzur avându-se în vedere că alţi oameni, au suferit, acum câţiva ani din cauza lor”, a completat Grivei.
Democrat-liberalul a bătut spre Andrei Maioreanu, social-democrat membru al CJ Gorj, care a fost depistat ca şi colaborator al Securităţii, numele său de cod fiind Arthur.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here