Gorjeni în tabăra de pictură din Bulgaria

440

tabara picturaDoi tineri au reprezentat judeţul Gorj şi ţara noastră într-o tabără de pictură organizată în Bulgaria. Armand Landh şi prietena sa, Alexandra Arcanu, au participat la activităţile taberei în perioada 8-11 decembrie 2011. Ei spun că au fost primiţi foarte bine de comunitatea de români din zona Vidin.

Prima ediţie a taberei de pictură din Bulgaria s-a desfăşurat în perioada 8-11 decembrie, purtând numele de „Scânteie în vatra satului”. „În urma colaborării extrem de fructuoase pe care o avem cu etnicii români din Bulgaria, tinerii Armand Landh şi prietena sa Alexandra Arcanu ne-au reprezentat la o tabără de creaţie în Nordul Bulgariei, în zona Vidinului”, a confirmat Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu. Reprezentanţii judeţului nostru şi ai ţării, totodată, au fost impresionaţi de modul cum au fost primiţi de „fraţii de peste Dunăre”. „Tabăra de pictură „Scânteie în vatra satului” a fost organizată în cadrul unui proiect european, aceasta fiind prima ediţie. Am fost primiţi foarte bine, chiar am reuşit să ne împrietenim cu etnicii români din Bulgaria”, a precizat Alexandra Arcanu. La tabăra de pictură unde au fost prezenţi gorjenii Armand Landh şi Alexandra Arcanu au participat şi artişti de calibru internaţional. „S-a lucrat şi cu copii din localitate, dar au fost prezenţi şi artişti de calibru internaţional, care ne-au făcut invitaţia de a participa şi la taberele organizate de aceştia”, a menţionat Armand Landh. Ca urmare a bunelor impresii din recenta tabără de creaţie din Bulgaria, directorul Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu a spus că va organiza o astfel de tabără şi la noi, anul viitor. „În vară vom face şi noi o tabără de creaţie plastică şi cred că lucrul acesta va urma politica bulgărului de zăpadă”, mărturiseşte Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here