De bună seamă, să cuprinzi opt decenii și jumătate de viață într-o pagină scrisă este greu şi aproape imposibil! Nu mi-am propus și nici nu am pretenția că voi putea face lucrul acesta, dar, voi îndrăzni, la acest ceas aniversar, să aștern câteva gânduri de mulțumire, de admirație și de considerație pentru dascălul care azi, 13 iulie 2020, împlinește 85 de ani de viață! Da, este viață în slujba comunității în care s-a născut, a crescut, s-a format ca om și apoi, cu timp și fără timp, i-a slujit cu toată ființa sa și o va face în continuare cu aceeași demnitate și cu aceeași noblețe a dascălului de odinioară. „Se spune că dascălii nu au apărut întâmplător în această lume, Dumnezeu i-a trimis pe pământ pentru a împărți Lumină și căldură prin ceea ce au la îndemână în minte şi în suflet! Dascălul Petrică Popescu s-a născut în momentul în care prima întrebare a ieșit din gura unui copil şi domnia sa este acela ale cărui nume și chip nu au fost uitate, dar ale cărui lecții și personalitate va rămâne veșnic în amintire prin împlinirea generaţiilor de elevi! El este acela care a plâns de bucurie la nunțile foștilor elevi, a râs la nașterea copiilor lor și a stat cu capul plecat la marginea mormintelor săpate prea curând pentru niște trupuri prea tinere. De multe ori, de-a lungul unei zile a fost nevoit să fie actor, prieten, doctor, antrenor, găsitor de obiecte pierdute, psiholog, părinte de ocazie, agent comercial, politician și păstrător al credinței. Știu că este greu să descoperim cine este…și chiar dacă azi, anii îi apasă pe umeri, toți îl admirăm pentru verticalitatea trupului drept și demn, pentru noblețea sufletului și pentru forța cu care la 85 de ani știe să adune în jurul domniei sale oameni care îl prețuiesc și cu care, dacă este nevoie să mute munții, o face cu dăruire!
Mereu, în viață, l-a călăuzit vorba blândă a distinsei soţii, d-na Octaviana Popescu, dar şi spusele lui Octav Bibere: ,,Mediocrii sunt uşor de identificat. Ei nu admiră, nu aprobă, nu încurajează, ci, doar neagă, refuză și contest”! Şi cu această deviză mereu a pus punct un lucru și a luat-o de la capăt. Adeseori, în întâlnirile noastre, îmi mărturisea: „Aş putea să spun că am luat ca dascăl de zeci de ori viaţa de la început şi încă de trei ori cu propriii mei copii! Nu pot să spun ce greu m am despărţit de fiecare serie, pentru că între mine şi elevii mei au existat relaţii de mare apropiere sufletească, ce au înglobat în ele respectul şi hărnicia, dragostea de şcoală şi bunătatea, armonia şi bunele rezultate la activitatea din şcoală şi cea de dincolo de şcoală! Dacă a reuşit munca mea cu elevii mei este pentru că i am iubit cu adevărat pe toţi, i am înţeles pe fiecare în parte, i am ajutat cu multă răbdare, i am mustrat şi i am iertat cu bunătate, dar, n am simţit că obosesc alături de ei, pentru că împreună, ne am făcut viaţa frumoasă, acolo în clasa noastră, unde fiecare zi însemna ceva nou, o mare bucurie. Simţi că e bine ceea ce faci atunci când elevii tăi vin bucuroşi la şcoală, chiar dacă uneori sunt trişti atunci când sunt bolnavi şi trebuie să lipsească. Simţi că e bine ceea ce faci, atunci când simţi iubirea elevilor tăi, când o vezi în ochii lor, în gesturile lor, în faptele lor, în desenele şi în bileţelele pe care le găseşti dimineaţa pe catedră cu flori şi inimioare desenate, iar printre ele cuvintele: «Vă iubesc!»”! De aceea, La mulţi ani, domnule profesor, să fie cu sănătate, cu bucurie, cu oamenii care vă preţuiesc!.
Preot Antonie FĂINIŞI, Parohia Strâmba-Jiu, Gorj
