Frig de îngheaţă pietrele la Târgu-Jiu

316

Vremea devine geroasă începând de luni atât în Gorj cât şi în majoritatea zonelor ţării urmând ca, de la jumătatea acestei săptămâni, valorile termice să devină pozitive, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 7-20 ianuarie. Ulterior, de la jumătatea lunii ianuarie, în toată ţara sunt prognozate precipitaţii în mare parte sub formă de ninsoare.

În Oltenia, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme rece, cu valori în jurul a zero grade Celsius la amiază şi cu dimineţi în care temperaturile vor coborî izolat până la limita gerului, respectiv -10 grade Celsius. După data de 10 ianuarie vremea se va încălzi apreciabil, sfârşitul de săptămână aducând temperaturi maxime, în medie, de 5 – 8 grade Celsius, şi minime uşor negative. Pe parcursul săptămânii 14-20 ianuarie nu vor fi variaţii termice importante, vremea fiind normală şi apropiată de media multianuală a lunii ianuarie. Probabilitatea pentru precipitaţii (ploaie, lapoviţă şi ninsoare) va fi mai mare după 10 ianuarie, dar mai ales între 13 şi 15 ianuarie.

La Rânca va ninge
“La munte trecător va ninge slab, aşteptăm ninsori mai consistente care îşi vor face apariţia după data de 12, 13 ianuarie nu numai în Târgu-Jiu ci în toată Oltenia. Dar până atunci mai vorbim despre evoluţia vremii în Oltenia şi în Gorj”, a precizat Ion Marinică, meteorolog al Centrului Regional Craiova. La munte, intervalul va debuta cu o vreme geroasă în majoritatea masivelor. După data de 8 ianuarie valorile termice vor fi în creştere uşoară, astfel încât în zilele de 10 şi 11 ianuarie temperaturile medii vor ajunge la aproximativ -8 grade Celsius noaptea şi la -3 grade Celsius ziua. În perioada 13 – 20 ianuarie nu vor fi variaţii termice importante, temperaturile menţinându-se în jurul mediilor multianuale ale celei de-a doua decade a lunii ianuarie. Precipitaţii, mai ales sub formă de ninsoare, se vor semnala după data de 10 ianuarie.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here