Florin Cârciumaru: “Sportul este una dintre marile mele pasiuni”

324

florin_carciumaru10Reporter: Domnule primar, sunteţi văzut foarte des la meciurile echipelor de primă ligă pe care le are Municipiul Tg-Jiu. Este „sarcină de serviciu” sau pasiune?

Florin Cârciumaru: Evident că un primar trebuie să fie prezent la orice manifestare importantă ce se desfăşoară în oraşul pe care îl diriguieşte însă, trebuie să mărturisesc, sportul reprezintă una din marile mele pasiuni. De copil am îndrăgit fotbalul şi-mi aduc aminte cu nostalgie de anii în care, alături de zeci de mii de olteni, mergeam pe „Central” să susţin Universitatea Craiova.

Rep.: Dar acum sunteţi ”pandurist”…

F.C.: Normal!Această echipă mi-a fost aproape de suflet dintotdeauna şi una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea am trăit-o pe stadionul din Turnu Severin atunci când echipa noastră a promovat în primul eşalon fotbalistic al tării.

REP.: Sunteţi prezent şi la meciurile de handbal şi baschet.

F.C. : Bineînţeles!Sunt sporturi spectaculoase, care la rândul lor ne-au oferit multe satisfacţii, aici la Tg-Jiu. Aţi văzut ce emulaţie a produs baschetul şi prin ce trăiri senzaţionale trece publicul.

Rep.: Sunteţi un suporter destul de pătimaş…

F.C.: Poate chiar prea pătimaş, trebuie să recunosc. Trăiesc intens emoţiile unei confruntări sportive şi îmi susţin favoriţii cu toată fiinţa. Probabil asta ţine de construcţia mea interioară.

Rep.: De când sunteţi primar, Primăria este implicată şi în susţinerea materială a echipelor de primă ligă.

F.C.: Consider că este şi normal şi obligatoriu aşa ceva şi indiferent ce zic unii sau alţii, aceste echipe aduc un imens capital de imagine oraşului şi judeţului. Stadionul şi Sala Sporturilor se află în proprietatea Primăriei şi mai ales în condiţiile în care meciurile echipelor de fotbal, handbal şi baschet sunt transmise pe posturile naţionale trebuie să arate cât se poate de bine. Apoi, este normal să asigurăm condiţii dintre cele mai bune sportivilor şi spectatorilor, asta însemnând, dacă vreţi, o formă de respect faţă de cetăţean şi grija faţă de imaginea oraşului în ţară.

Rep.: Aveţi în vedere un program de modernizare a bazelor sportive?

F.C.: Sigur. În primul rând se impune modernizarea stadionului municipal. Este vorba de pista pentru atletism, iată încă un sport important la noi, modernizarea tribunelor şi acoperirea a cel puţin 3000 locuri, aşa cum o cer normele UEFA pentru echipele participante în cupele europene. La sugestia antrenorului Grigoraş clubul Pandurii se pare că îşi va propune ca obiectiv accederea în competiţiile continentale pentru sezonul următor. Un asemenea obiectiv mi se pare perfect realizabil, dacă ţinem cont de felul în care a evoluat echipa în campionatul care tocmai s-a încheiat.

Rep.: Mai aveţi în vedere şi altceva?

F.C.: La stadion va fi amenajată şi o parcare de 300 locuri însă există şi alte investiţii în programul pe care îl vom aplica în următorii patru ani. Este vorba de construirea unui bazin olimpic de înot, mărirea capacităţii Sălii Polivalente, amenajarea unei baze sportive cu sală de box în cartierul Lotrului, construirea unui stadion în Preajba şi a unei baze sportive şi de agrement pe insuliţa de pe Jiu, în partea de nord.

Rep.: Nu este cam mult ?

F.C.: Nu. Ştim foarte bine ce ne propunem şi ce putem face. Obiectivele noastre sunt mult mai ample. Doresc să înfiinţăm spaţii cu iluminare nocturnă destinate copiilor dotate cu panouri de baschet sau fileu în cartierele Lotrului, Debarcader, Plopilor, Abator, Săvineşti şi A.I Cuza. De asemenea, în amfiteatrul din centrul oraşului intenţionăm ca în perioada de iarnă să amenajăm un patinoar. Ar fi multe de spus. De la spaţii de recreere dotate cu echipamente de gimnastică în aer liber, până la construirea de noi locuri de joacă pentru copii şi modernizarea celor existente.

Rep.:Sunt obiective mai mult decât îndrăzneţe. Vor fi mai greu de realizat.

F.C.: Nici nu am zis că va fi uşor, dar cei care îl cunosc bine pe primarul Florin Cârciumaru ştiu că atunci când promite ceva se ţine de cuvânt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here