Fiscul gorjean i-a tăiat craca de sub picioarele lui Graure

332

graureDemersul directorului general al Complexului Energetic(CE) Turceni, Octavian Graure, care a contestat rezultatul controlului desfăşurat de inspectorii ANAF la sediul societăţii, nu s-a finalizat cu efectul scontat de manager.

Contestaţia s-a respins dar, poate, din acest motiv, Graure a preferat să nu anunţe public insuccesul repurtat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice(DGFP) Gorj, instituţie care a analizat contestaţia, şi să susţină că nu a primit niciun răspuns de la Fiscul judeţean. Mai mult, reprezentanţii DGFP Gorj desfiinţează şi declaraţiile lui Graure potrivit cărora, de mai bine de o lună CE Turceni ar fi fost ţinta unui nou control al inspectorilor ANAF.

Contestaţia lui Graure la procesul verbal emis la finalul primului control financiar desfăşurat de ANAF, prin salariaţii DGFP Gorj, la CE Turceni nu a primit răspunsul aşteptat de managerul unităţii energetice. Era şi de aşteptat asta deoarece Graure a contestat întreg procesul-verbal întocmit la finalul verificării, iar decizia inspectorilor de la Fisc nu avea cum să îi fie favorabilă. Ciudat este că, deşi a primit răspunsul DGFP Gorj la contestaţia sa, chiar cu o lună în urmă, FINANTE 1Graure, deşi întrebat asta, a negat că a intrat în posesia unui astfel de răspuns. DGFP Gorj anunţă însă oficial că a transmis răspunsul contestaţiei la începutul lunii septembrie la CE Turceni astfel: “contestaţia a fost soluţionată, iar decizia a fost comunicată complexului încă de la începutul lunii septembrie”.

Control financiar, urmat de unul fiscal

DGFP Gorj anunţă, de asemenea, oficial, că toate verificările de la producătorul de electricitate au fost mai mult decât transparente, constând într-un control încrucişat, un control financiar anunţat în luna februarie şi un altul fiscal în luna mai, ultimul fiind realizat ca urmare a deficienţelor constatate la verificarea financiară. “La CE Turceni a fost efectuat un control financiar programat (cuprins în programul de control) şi avizat cu avizul nr.1120, transmis complexului în data de 14.02.2011. Obiectivele controlului financiar au fost legate de: modul de stabilire şi virare a dividendelor din profitul net, pentru exerciţiile financiare pe 2007-2009; modul de fundamentare, urmărire şi execuţie a bugetelor de venituri şi cheltuieli; modul de realizare a veniturilor şi cheltuielilor în perioada 01.01.2007-31.12.2009 şi înregistrare în evidenţa financiar-contabilă a acestora”, explică reprezentanţii DGFP Gorj. “Urmare a deficienţelor constatate în cadrul controlului financiar s-a impus efectuarea unui control fiscal pentru a cuantifica influenţele deficienţelor asupra obligaţiilor (impozite, taxe şi contribuţii) datorate bugetului general consolidat al statului”, continuă reprezentanţii DGFP, cu precizarea că, de altfel, “controlul financiar nu are nici o implicare fiscală”.

Controlul din mai, controlul de care s-a plâns Graure

Specialiştii Fiscului anunţă, de asemenea, că acel control la care făcea referire Graure, relatat de Gorjeanul, nu ar fi nici pe departe un efect al contestaţiei directorului general, ci doar controlul fiscal avizat de CET încă din luna mai a acestui an. “Acest control fiscal a fost avizat (CE Turceni a fost înştiinţat) încă din luna mai 2011, în baza avizului nr. 505/03.05.2011, primit de CE Turceni în data de 06.05.2011”, susţin cei de la DGFP Gorj. Acest ultim control fiscal “are drept scop transpunerea deficienţelor constatate în cadrul controlului financiar în influenţe asupra obligaţiilor bugetare”.

Nimic electoral

În concluzie, contestaţia lui Graure la procesul-verbal de control este nulă iar demersul său în instanţă, în atare condiţii, este lipsit de substanţă. De asemenea, controalele ANAF-ului la CE Turceni sunt trei, unul încrucişat la care au participat şi reprezentanţii Fiscului, un control financiar şi un altul fiscal, urmare a celui cu deficienţe anunţat în februarie. Controlul fiscal nu are scop electoral, chiar dacă au existat acuzaţii repetate în acest sens, susţin cei de la Fisc.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here