De la bun început trebuie să mărturisesc faptul că dintotdeauna m-am considerat un publicist de modă veche. Care-şi ia notiţe de la faţa locului, îşi face fotografiile cum crede el de cuviinţă că ar avea impactul emoţional scontat şi care are şi „prostul obicei” de a merge să vadă dacă s-a rezolvat ceva în urma sesizărilor făcute în presă fiind, în opinia mea, mai dificil de “dus cu preşul”. Aşa că, recent am fost prin mai multe locaţii printre care şi cea de pe malul Bistriţei de la Hobiţa să văd care mai e starea sculpturilor unei tabere desfăşurate aici prin anii ‘80 de care mai mulţi s-au interesat că ar fi dornici să o vadă, dar nu cunoşteau locaţia cu exactitate.
Acum, la capătul străzii unde este casa memorială a Titanului de la Hobiţa şi începe lunca ori zăvoiul (nu prea ştiu bine cum să-i spun) Bistriţei, undeva pe dreapta, se află ruinele unui local pe care încă se mai vede scris Popas Turistic Hobiţa. Locaţia este năpădită de buruieni cu geamurile sparte, dar trebuie să recunosc, chiar dacă am fost oripilat de starea în care se află că a fost construită cu gust. Cam jumătate din locul unde probabil că se afla sala era făcută din lemn cu nişte motive locale, destul de reuşite, ce mi-au plăcut (uitându-mă printr-un geam spart în interior). Bucătăria (ori barul) făcute din piatră se asezonau cu mesele din sală întreaga clădire a popasului mi s-a părut făcută cu gust într-o concepţie care după părerea mea se potrivea cu locul. Ca să nu mai vorbesc de locul de amplasare, din acel loc putându-se vedea la orizont dacă vremea era favorabilă întreaga creastă a Vâlcanului.
Cum în zonă nu mai este nici un local de alimentaţie publică (ori cum s-or mai numi acum), iar distanţa până la casa memorială a marelui artist nu este mare, zic şi eu că ar fi de bun augur (acum depinde şi cine este proprietarul locului) dacă ar exista un local de acest fel în acel perimetru. Cei ce vizitează casa memorială (şi dacă nu mă înşel prea mult în apropiere este şi un cimitir unde sunt înmormântate câteva rude ale marelui artist) pot participa la un miniprogram de vizitare a zonei unde turiştii să poată lua şi o gustare ori de ce nu o bere sau o răcoritoare. Pentru că întregul perimetru, incluzând aici şi zăvoiul Bistriţei, este deosebit şi nu este nimic mai plăcut ca într-o zi caniculară să stai la umbră aici, ori, de ce nu, în apropiere, la popasul de la marginea zăvoiului şi să serveşti ceva ori pur şi simplu să admiri peisajul. Repet, totul vine ca o idee, văzând în această vară alte locuri ce nu se compară cu acesta, o veritabilă salbă de popasuri şi boutiquri care nu se plâng de lipsa vânzărilor, ba din contră, cum se spune pe la noi, fiind „full”.
Mugurel Petrescu
