Festivalul „Pe fir de baladă” şi-a desemnat câştigătorii

271

O nouă ediţie a Festivalului Naţional de Folclor şi Meşteşuguri Tradiţionale a ajuns la final. Anul acesta, trofeul festivalului a plecat la Arad, însă reprezentanţii judeţului nostru au reuşit să obţină numeroase premii I, în special la secţiunea „Folclor”.

gala laureatilor 5Cea de-a 38-a ediţie a Festivalului Naţional „Pe fir de baladă” a reunit la Târgu-Jiu sute de elevi de la palate şi cluburi ale copiilor din întreaga ţară. La secţiunea „Folclor” au participat reprezentanţi ai judeţelor Alba, Arad, Bihor, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Timiş şi Tulcea, în timp ce în cadrul secţiunii „Meşteşuguri tradiţionale” s-au întrecut copii din Gorj, Vâlcea, Dâmboviţa, Sălaj, Bihor, Cluj şi Tulcea.

gala laureatilor 4Festivitatea de premiere s-a desfăşurat duminică, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu. „Mărturisesc că ce am văzut ieri (n.r. sâmbătă) pentru mine a fost o plăcere şi o încântare. Am văzut strădania dumneavoastră, a profesorilor dumneavoastră, de a aduce pe această scenă ce este mai frumos şi mai curat din înţelepciunea noastră populară şi m-am convins că tot ce ne-au lăsat strămoşii noştri este pe mâini bune. De aceea vă felicit şi cred că pot spune că nu există perdanţi fiindcă fiecare a câştigat ceva prin prezenţa dumneavoastră aici, pe această scenă.

gala laureatilor 3Au pierdut cei care nu au reuşit să vină, din diferite motive, dar să sperăm că acest lucru nu se va mai întâmpla şi la anul. Un festival de o asemenea longevitate este un lucru deosebit”, a spus prof. Gelu Stan, preşedintele juriului, la deschiderea festivităţii de premiere.

Premii numeroase pentru gorjeni
La fiecare dintre cele două secţiuni ale festivalului au fost acordate numeroase premii. Numai la secţiunea „Folclor” au fost acordate 36 de premii, dintre care 11 premii I. Printre câştigători s-au numărat şi elevi ai Palatului Copiilor Târgu-Jiu: Orleanu Cornelia (locul I, secţiunea „solişti vocali”, categoria I-IV), Mitran Melinda (locul II, secţiunea „solişti vocali”, categoria I-IV), Ungureanu Laura (locul II, secţiunea „solişti vocali”, categoria I-IV), Stoian Antonia (locul I, secţiunea „solişti vocali”, categoria V-VIII), Cîrlugea Larisa (locul II, secţiunea „solişti vocali”, categoria V-VIII), Stângă Roxana (locul II, secţiunea „solişti vocali”, categoria IX-XII), Cîrstoiu Ştefania (locul III, secţiunea „solişti vocali”, categoria IX-XII), Roibu Carlos (locul I, secţiunea „solişti instrumentişti de excepţie”, categoria V-VIII), Lăcătuşu Cristina (locul I, secţiunea „solişti instrumentişti de excepţie”, categoria IX-XII) şi Ungureanu Cosmina (locul I, secţiunea „solişti vocali de excepţie”, categoria IX-XII). Târgu-Jiul a mai obţinut locul I la secţiunile „dansuri populare” şi „orchestre”. La secţiunea „Meşteşuguri tradiţionale” au fost acordate în total 28 de premii, din care 21 premii I.

gala laureatilor 2La această secţiune, printre ocupanţii locului I s-au numărat şi doi elevi ai Palatului Copiilor Târgu-Jiu: Glăvan Cristian (secţiunea „sculptură lemn”, categoria IX-XII) şi Bălăceanu Elena (secţiunea „pictură lemn”, categoria IX-XII).
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here