Femeie în șoc hipotermic, salvată de un jandarm

501

O femeie din Târgu-Jiu a fost salvată de un jandarm, după ce i s-a făcut rău și a căzut pe marginea drumului, intrând în șoc hipotermic.

Totul s-a petrecut luni după-amiază, în zona Castrului Roman. Din lipsă de bani, femeia a încercat să ajungă la Târgu-Jiu pe jos însă la un moment dat i s-a făcut rău și s-a întins pe marginea drumului. Din fericire, un jandarm care se îndrepta spre casă a observat-o întinsă pe marginea DN 66 și a cerut ajutorul colegilor. ”În jurul orelor 17.30, un ofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj, aflat în afara orelor de program, pe timpul deplasării de la unitate către localitatea de domiciliu, a observat o persoană întinsă pe marginea DN 66, în zona Castrului Roman. A solicitat telefonic un echipaj de jandarmi să se deplaseze la locul indicat în vederea verificării aspectelor observate. La fața locului a fost direcționată o patrulă de jandarmi din Bumbești-Jiu, care a constatat că persoana respectivă este de sex feminin, domiciliază în municipiul Târgu Jiu și se afla în șoc hipotermic, fără a prezenta leziuni sau urme de violență. În urma discuțiilor purtate cu persoana respectivă a reieșit faptul că dorea să se deplaseze în municipiul Târgu-Jiu pe jos, deoarece nu avea bani la ea să meargă cu un mijloc de transport, i s-a făcut rău și s-a întins pe marginea drumului. Patrula de jandarmi a solicitat prin SNUAU 112 un echipaj medical care să se deplaseze la fața locului pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj. Femeia a fost preluată de o ambulanță din cadrul Spitalului Orășenesc Bumbești-Jiu și transportată la spital, unde a rămas sub supraveghere medicală.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here