Femeie bătută și amenințată de soț

760

O femeie de 37 de ani, din comuna Tânțăreni, a sunat la 112, luni, solicitând ajutorul poliţiştilor, după ce soțul său, un bărbat de 36 de ani, ar fi lovit-o și ar fi amenințat-o cu moartea. ,,La faţa locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat că, pe fondul consumului de alcool și în urma unor discuții contradictorii purtate la domiciliu, bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale și ar fi amenințat-o cu moartea. Femeia nu a solicitat sprijinul ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie și amenințare”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Totodată, oamenii legii au emis un ordin de protecție provizoriu, agresorul fiind obligat să nu se apropie, timp de cinci zile, de soția sa.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here