Fără permis, la volanul unui tractor neînmatriculat

373

tractorUn bărbat de 47 de ani din comuna Plopşoru s-a ales cu dosar penal după ce oamenii legii l-au prins la volanul unui tractor neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere.

În seara zilei de 5 octombrie, în timp ce acţionau pe DC 48 Piscuri, poliţiştii din Turceni au oprit în trafic un tractor neînmatriculat, la volanul căruia a fost identificat G.Ş., un bărbat de 47 ani, din comuna Plopşoru. În timpul verificărilor, oamenii legii au constatat că bărbatul nu deţinea permis de conducere şi că tractorul i-a fost încredinţat chiar de către proprietarul acestuia. Acum, atât şoferul, cât şi proprietarul tractorului, sunt cercetaţi de poliţişti: “În cauză a fost întocmit dosar penal, G.Ş. fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere, iar C.D., sub aspectul infracţiunii de încredinţare, a unui autovehicul spre a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here