Europarlamentarul Marinescu se bazează pe neeligibilul Berca

439

Aflat în lista de europarlamentari a PDL, pe locul patru, eligibil, europarlamentarul Marian-Jean Marinescu, se bucură de susţinere din partea candidatului PDL Gorj, Eduard Berca, aflat pe un loc neeligibil. Marinescu a menţionat joi că sprijinul lui Berca este important pentru el, deoarece şeful PDL Târgu-Jiu este din acest judeţ şi cunoaşte mai bine problemele cu care gorjenii se confruntă. Marinescu a dovedit însă că nu îl ştie prea bine pe gorjeanul Berca, gândindu-se la un alt posesor al acestui nume din Bacău, în conferinţa de presă. Cu sau fără Berca, Marinescu a chemat gorjenii la vot pe 25 mai. “Ar trebui să mergem la vot să votăm partidele tradiţionale pro Europa astfel încât să obţină o mare majoritate în faţa populiştilor, extremiştilor şi a celor care sunt eurosceptici. La Parlamentul European se decide viaţa noastră, a cetăţenilor, direct. Peste 70% din legislaţia naţională se decide în Parlamentul European şi în Consiliu, în instituţiile europene. Este legislaţie care afectează direct viaţa cetăţenilor şi celelalte legi, care oricum influenţează viaţa indirect”, a precizat europarlamentarul.
Europarlamentarul Marinescu este cel mai activ în Gorj dintre toţi ocupanţii unui loc în Parlamentul European din Oltenia. Marinescu a fost prezent periodic în Gorj, are aici un cabinet europarlamentar din 2007, şi are şanse singure de a obţine un nou mandat de europarlamentar. El a obţinut recent titulatura de “Europarlamentar al anului 2014”, categoria “Cercetare și inovare”.  În opinia sa PDL va obţine peste 20% la europarlamentare.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here