Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Vechiul Testament şi profeţiile despre venirea Mântuitorului Iisus Hristos – ,,Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema, îi voi blestema”!

Pot fi reţinute şi revelate cazurile în care Dumnezeu dăruieşte slujitorilor Săi oportunităţi ca ei să cunoască viitorul, prin profeţiile cunoscute sau mai puţin cunoscute care au ca scop de a ajuta opera Creatorului în vederea mântuirii oamenilor prin Fiul Său, Mântuitorul Iisus Hristos, sau chiar de a anunţa pedeapsa dumnezeiască! Mai presus de toate, textele mesianice ale «Vechiului Testament» au în vedere profeticele cuvinte adresate de către Dumnezeu drept pedeapsă a protopărinţilor noştri: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facerea 3, 15), mai ales că un asemenea text este numit de către Sfinții Părinți ca fiind «Întâia veste bună», deoarece, tradiţia ebraică vede în şarpe un instrument al răului, iar, Fericitului Augustin consideră că, în esenţă: „Ceea ce se zice despre şarpe se referă la acela care a lucrat prin şarpe, iar, lucrând prin fiara aceea vicleană, a înşelat-o pe femeie cu sfatul; n-a silit-o, nici n-a forţat-o, ci prin sfatul cel pierzător a prefăcut în faptă înşelăciunea”, cu precizarea că în spatele şarpelui este, de fapt, diavolul care dispare din scenă şi apare abia după săvârşirea păcatului, când Eva îl acuză de a o fi amăgit. Creat numai după chipul lui Dumnezeu cel veşnic iubitor, omul a fost şi este chemat să devină nemuritor, numai dacă Îl iubeşte pe Dumnezeu, Dăruitorul vieţii veşnice, dar, fiind ispitit de Satana, care luase forma şarpelui, omul a voit să fie ca Dumnezeu, însă, despărţit de Dumnezeu, prin încălcarea poruncilor lui Dumnezeu! Interesant de reţinut este şi faptul că textul profeţiei cuprinde locul în care apare verbul ebraic «şuf», care are mai multe înţelesuri: a sfărâma, a înţepa, a urmări ceva, exprimând în mod simbolic faptul că, pe de o parte, şarpele poate muşca numai partea inferioară a corpului omenesc, picioarele, muşcătură care nu e totdeauna mortală, iar pe de altă parte, sfărâmarea capului indică nimicirea totală a şarpelui, deci, a vrăjmaşului diavol!

,,Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu”!
,,Şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului”!
Dacă privim genealogia umană a lui Mesia Cel făgăduit, Dumnezeu ni-L prezintă ca urmaş al lui Avraam în Care se vor binecuvânta toate neamurile de pe pământ, iar, prima făgăduință făcută ca un îndemn de către Bunul Dumnezeu lui Avraam este aceasta: ,,Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema, îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului” (Facerea 12, 1-3), pentra ca făgăduinţa cea de-a doua să se refere la teofania de la stejarul Mamvri, atunci când Dumnezeu se hotărăște să nu ascundă de Avraam ceea ce urma să facă în Sodoma și Gomora (Facere 18, 18), pentru ca ultima şi cea de-a treia făgăduinţă să fie legată de încercarea credinței sale de a-l jertfi pe Isaac pe muntele Moria, când îi spune Dumnezeu spre atenţionare şi apreciere: ,,De vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu, pentru Mine, de aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării şi va stăpâni neamul tău cetăţile duşmanilor săi; și se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu” (Facere 22: 17, 18). De aici, ni se revelează faptul că Mântuitorul Iisus Hristos este urmaş, şi al lui Isaac, fiul lui Avraam, iar, în acelaşi timp, Mesia este în continuarea genealogiei Sale şi urmaş al lui Iacov, fiul lui Isaac, pentru că genealogia după Matei (1, 2) ne spune: «Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui… », ca o revelaţie profetică şi ca o ilustrare a genealogiei Mântuitorului! În continuare, să precizăm faptul că Sfântul Evanghelist Luca (3, 24-38) prezintă genealogia naşterii după trup a Lui Iisus Hristos, dar, de la sfârşit, de la Fecioara Maria, mama lui Iisus, din care S-a născut, prin zămislire de la Duhul Sfânt (cf. Matei 1, 18), fiindcă Sf. Ev. Luca porneşte spre începuturi, ajungând la Avraam, cu care începe genealogia Evanghelistul Matei (1, 1-17), mergând chiar mai departe la rădăcinile genealogiei lui Iisus, încheind prin spusele despre: «fiul lui Enoh, fiul lui Set, fiul lui Adam, Fiul lui Dumnezeu» (Luca 3, 38). Devine semnificativă şi Profeţia lui Iacob, părintele celor 12 neamuri ale lui Israel, între care s-a împărţit Canaanul după întoarcerea din Egipt, când Iacob era pe patul de moarte şi l-a chemat la sine pe Iuda, fiul său mai mare şi binecuvântându-l i-a spus: «Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele» (Facere 49, 10), situaţie în care Mântuitorul este numit Împăciuitorul, «Shilo», adică Acela care va împăca pe om cu Dumnezeu! Aşadar, Vechiul Testament cuprinde profeţiile revelatoare, atunci când Iacov, de frica fratelui său Esau, fuge în Mesopotamia şi pe drum, într-o noapte, visează o scară ce leagă pământul de cer, iar Dumnezeu, arătându-i-Se în capul scării, îi promite că pământul pe care doarme i-l va da lui și urmașilor săi: „Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământulu” (Facerea 28, 14). În fine, vom face referire la seminţia lui Iuda, fiindcă Iacov a avut 12 copii, din care se trag cele 12 seminţii sau triburi ale poporului Israel, iar continuarea genealogiei naşterii lui Hristos Îl prezintă venind din seminţia lui Iuda, unul din fiii lui Iacov, după Scriptura care zice: «Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele şi de El vor asculta neamurile» (Facere 49, 10). În consecinţă, în genealogia de la Luca este confirmată naşterea lui Iisus din seminţia lui Iuda (cf. Luca 3, 33). La un moment dat, Isaia vorbeşte din partea lui Dumnezeu, poporului, zicând: «Cuvânt va trimite Domnul peste Iacov şi El se va pogorî peste Israel» (Isaia 9, 7), mai ales că în Evanghelia vestirii Naşterii Lui Iisus, din partea îngerului, Fecioarei Maria i se vesteste din nou pe Domnul ca urmaş pe tronul lui David: «Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui PreaÎnalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit» (Luca 1, 30-32).

,,Şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului”!
Pentru a întregi minunile profeţiilor despre Mântuitorul Iisus Hristos, ne vom referi la faptul că Moise, cel ales de Dumnezeu ca să conducă poporul iudeu la întoarcerea din Egipt şi în conştiinţa căruia făgăduinţa făcută de Dumnezeu protopărinţilor şi reînnoită era mereu vie, profeţeşte poporului venirea Mântuitorului astfel: «Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, asemenea mie, îţi va ridica ţie Domnul Dumnezeul tău dintre fraţii tăi, pe Acela să-L ascultaţi». (Deuteronom 18, 15). În partea finală a unui asemenea demers despre profeţiile privind venirea Mântuitorului, putem avea în vedere şi profeţiile Regelui David, cel care a proorocit în psalmii indirect sau tipic mesianici pe care i-a scris, despre multe momente din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos, dar, vom concluziona cu faptul că Atotputernicul Dumnezeu a avut nevoie de un popor profetic şi misionar, care să evanghelizeze o lume cufundată în păgânism, în întuneric şi idolatrie şi i-a ales pe israeliţi, iar, lor li S-a descoperit ca unui popor ales, cu precizarea că El a plănuit ca ei să ajungă o naţiune model şi, în felul acesta, să-i atragă pe toţi ceilalţi la adevăratul Dumnezeu. Scopul profeţiilor lui Dumnezeu a fost ca, descoperindu-Şi caracterul prin Israel, lumea să fie atrasă la El prin învăţăturile minunate ale Domnului, iar, Mântuitorul Hristos urma să fie înălţat înaintea popoarelor şi toţi urmau să privească la El şi să trăiască în linişte şi pace. De aceea, pe măsură ce numărul lor creştea, iar binecuvântările lor creşteau, israeliţii urmau să-şi extindă misiunea, până când împărăţia lor avea să cuprindă lumea! Ca fiinţe omeneşti căzute în păcat, noi, uneori avem o concepţie foarte îngustă despre lume, despre realitate, despre Dumnezeu şi despre felul cum lucrează El în vederea mântuirii lumii. Putem să ne aşteptăm să înţelegem toate căile Sale, în timp ce lumea naturii, oriunde ne întoarcem privirile, deţine taine pe care nu putem să le înţelegem, dar, suntem atât de cufundaţi în neştiinţă, că nu se spune precis, dacă timpul va mai dura şi ce alte lucruri vom descoperi în viitor, în taina profeţiilor care ne arată, cât de cufundaţi suntem în marea neştiinţă a păcatului!
Profesor dr. Vasile GOGONEA