Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – De vorbă cu Dumnezeu, Cel minunat întru sfinţi! – „Adevăr vă spun vouă că multe văduve erau în vremea lui Ilie în Israel…” (Luca IV, 25).

1217

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
Sfinţii sunt izvoare de mir şi flori veşnice în cer şi pe pământ, cu migală culese din «Grădina Maicii Domnului şi de aceea, noi trebuie să înțelegem că starea de sfințenie este caracteristică doar lui Dumnezeu, însă, omul, prin creație, se împărtășește din sfințenia lui Dumnezeu. După căderea în păcat, sfințenia lui Dumnezeu a rămas obiectivul spre care se îndrepta mereu viața oamenilor. Creştinii ortodocşi îi cinstesc pe sfinţi pentru că ei sunt «cetăţeni şi casnici ai lui Dumnezeu», iar, prin menirea lor, ei aud rugăciunile noastre şi le poartă către Dumnezeul Cel Atotputernic, fiind mijlocitori pentru noi inaintea Tronului Ceresc. De aceea, Biserica Ortodoxă îi cinsteşte în chip deosebit, rânduindu-le fiecăruia o zi specială de prăznuire şi de slujbe la Sfânta Liturghie, rugăciuni şi icoane pictate cu chipul şi numele lor, ca o dovadă a faptului că sfinții Lui Dumnezeu sunt atemporali, sunt ai tuturor timpurilor! Termenul de «sfânt» apare în spiritualitatea creștină, încă din primele veacuri ale religiei dreptmăritoare, iar, sfinți au început să fie numiți martirii pentru credință, eroii credinței, acei oameni care preferau să moară în loc să se lepede de Dumnezeu! Sfinții pe care zilnic îi cinstim și le pomenim faptele au fost oameni, asemenea nouă, dar, ceea ce îi deosebește față de noi, oamenii, dintotdeauna este viața lor curată în care au pus iubirea de Dumnezeu mai presus de iubirea de tată, de mamă, mai presus de iubirea de pământ, iubirea de lumea aceasta. În fine, sfinţii au fost şi sunt oamenii care au urmat întocmai Mântuitorului, iubindu-L pe El mai presus de lucrurile trecătoare ale lumii, iar, ca urmare, au devenit sfinții Bisericii lui Hristos!
-V.G. Domnul meu şi DUMNEZEUL meu, minunat eşti Tu, Doamne, întru sfinţii Tăi, aşa că aş dori să aflu, cum îl primeşti astăzi pe Sfântul şi slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul, Înaintemergătorul la cea de-a doua venire a Ta pe acest pământ?
-IISUS HRISTOS: ,,Cel ce primeşte proroc în nume de proroc, plata de proroc va lua, şi cel ce primeşte pe un drept în nume de drept, plata dreptului va lua”! (Matei, 10, 40-41).
-V.G. Da, Doamne, dar, azi e ziua unui sfânt apropiat sufletului Tău şi aş dori să fie şi un dialog de credinţă între Tine şi Sfântul Proroc Ilie!
-IISUS HRISTOS: ,,Cel ce crede în Mine va face şi el lucrurile pe care le fac Eu, şi mai mari decât acestea va face… (Ioan 14, 12)

„Din prisosul inimii vorbeşte gura”! (Mat. 12:34).

-V.G. Cu câteva zile în urmă, Prorocul Ilie Te întreba: «Zi-mi, Doamne, când este ziua mea»?, aşa că aş dori să ne spui ceea îi răspunzi acum!
-IISUS HRISTOS: ,,Mai este Ilie până atunci, mai este…”!
-V.G. Ştiu că numele «Ilie» (alternativ «Elie») în limba română provine de la numele ebraic «Eliyahu – Eliiah», ceea ce înseamnă «Al cărui Dumnezeu (El) este YAHVE», iar, în felul acest, vei arăta şi pentru noi cum arată credinţa sfântului! Cum l-ai putea îndrepta de la o pedeapsă prea aspră asupra păcătoşilor?
-IISUS HRISTOS: „Slugă bună, credincioasă, intră întru bucuria Domnului Tău”!
-V.G. Doamne, Tu mereu ne îndemni la bucurie, dar, dacă la o şedinţă a Parlamentului României se aprobă o lege contravenind credinţei multiseculare a neamului nostru, dacă avem cârmuitorii noştri lumeşti care făgăduiesc una, dar fac cu totul altceva, dacă profesorii şi-au neglijat misiunea de a lumina, oare cum îl vor privi pe Sfântul Ilie în ochi? Dar, medicii, asistentele, infirmierele din spitale care şi-au încălcat chemarea sfântă de a sluji vieţii, cum vor fi socotiți de Omul lui Dumnezeu? Cum îi va privi sfântul pe judecătorii care nu au dovedit nepărtinire, osândind oameni nevinovați? Ce le va spune bogaților care au uitat ce este mila, îndurarea, compasiunea, cum îi va judeca pe copiii care-şi necinstesc părinţii, pe mamele ce-şi ucid pruncii? Oare, vor fi trecute acestea cu vederea? În fine, la faptul că poporului român, care tot mai mult se îndepărtează de Dumnezeu, aruncându-se în mrejele secularizării, dincolo de judecata aspră a Sfântului Ilie, Tu ce ne-ai spune Doamne?
-IISUS HRISTOS: „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit! Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi! (Ioan 8, 31-32). Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi lumină, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi lumină, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii” (Ioan 12, 35-36).
-V.G. Doamne, cel născut cu mai bine de 800 de ani înainte de Naşterea Ta, certându-l pe Ahab, îi spune: «Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât numai când voi zice eu!” (III Regi 17, 1), de aceea, parcă aş vrea să ştiu, dacă i-ai dat ceva din puterea Ta dumnezeiască?
-IISUS HRISTOS: „Din prisosul inimii vorbeşte gura”! (Mat. 12:34).
-V.G. Dumnezeul meu, dar, omul care a încuiat cerul prin rugăciunile sale şi n-a plouat trei ani şi şase luni, iar, de la bărbați, femei și copii până la animale, toți piereau din pricina arșiței și a lipsei de apă și hrană, aceasta era pedeapsa Ta, Doamne?
-IISUS HRISTOS: „Adevăr vă spun vouă că multe văduve erau în vremea lui Ilie în Israel…” (Luca IV, 25).
-V.G. Ştiu prea bine că atunci l-ai îndemnat pe Sf. Ilie Tesviteanul prin cuvintele:,,Scoală şi ieşi în întâmpinarea lui Ahab…”!
-IISUS HRISTOS: Şi i-am spus ceea ce nu ştii nici tu: ,,Voi face cu casa ta cum am făcut cu casa lui Ieroboam… şi cu casa lui Baeşa… pentru fărădelegea cu care M-ai mâniat şi ai dus pe Israel în păcat” (III Regi 21, 17-22)

,,În iubire nu este frică, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel care se teme nu este desăvârșit în iubire”!

-V.G. Doamne, dar, Tu ne-ai sfătuit să nu ne temem de Sfântul Ilie, dacă păcătuim şi ne cerem iertare!
-IISUS HRISTOS: ,,Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el”. (Ioan 14:23)
-V.G. Doamne, m-a impresionat momentul în care Sfântul Ilie îl înviază pe fiul văduvei, care murise, implorând cu ardoare mila şi ajutorul lui Dumnezeu, Căruia I se adresează personal, din adâncul sufletului îndurerat. Şi suflând de trei ori (în numele Sfintei Treimi) a strigat: „Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el”! Şi aşa este înviat copilul.
-IISUS HRISTOS: ,,Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. (Matei 7:21)! Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun”? (Luca 6:46).
-V.G. Mai adaug faptul că Sfântul Ilie mă impresionează atunci când arată credinţa sa în Adevăratul Dumnezeu, Căruia trebuie adusă cea mai înaltă cinstire pentru că spune: „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacob! Auzi-mă, Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi eu sunt slujitorul Tău!” (III Regi 18, 36-37).
-IISUS HRISTOS: ,,Fiindcă numai cine se smerește se va înălța; cine rămâne în Mine aduce roadă multă; iar cine se desprinde de Mine, se usucă și se aruncă în foc” (Ioan 15, 5-6)
-V.G. Doamne, cum Tu nu părăsești niciodată pe credincioșii Tăi, văzând jertfelnicia și înțelegând suferința lor, ce i-ai spus lui Ilie?
-IISUS HRISTOS: ,,Du-te spre răsărit și ascunde-te la pârâul Cherit care este în fața Iordanului. Apă vei bea din pământ, iar corbilor le-am poruncit să te hrănească”!
-V.G. Doamne, precum stea de stea se deosebeşte în strălucire şi floare de floare se deosebeşte în înfăţişare şi parfum, aşa şi fiecare sfânt are ceva deosebit, care-l distinge de toţi ceilalţi, iar, Biserica, alături de numele fiecărui Sfânt pune câte un epitet: Pantelimon – Tămăduitorul, Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, Spiridon – Făcătorul de Minuni, Cosma şi Damian – Cei-fără-de-arginţi, iar, pe Proorocul de astăzi îl numeşti Râvnitor: Ilie Râvnitorul. Deci, Proorocul Ilie a avut multă râvnă?
-IISUS HRISTOS: ,,Duhul Adevărului, pe Care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nici nu-L cunoaşte; Îl cunoaşteţi voi, de vreme ce la voi rămâne şi întru voi va fi”! (Ioan 14,17)
-V.G. Doamne, pentru că eşti mereu cu noi la mănăstire, unde se află şi Sfântul Ilie, ce întrebare i-ai pune acum?
-IISUS HRISTOS: ,,Ce faci aici Ilie?”
-V.G. Iar, el îţi va spune că duşmanii l-au prigonit: ,,Eu singur am rămas, iar ei caută să-mi ia viața”, aşa că Te-aş ruga să ne spui, dacă frica de duşmani sau de pandemie este una reală, atunci când ne apără Atotputernicul Dumnezeu!
-IISUS HRISTOS: ,,Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima! Dumnezeu este Iubire…În iubire nu este frică, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel care se teme nu este desăvârșit în iubire”!
-V.G. Doamne, dacă la câteva zile după cea de astăzi, Sfântul Ilie îşi face iarăşi apariţia înaintea Tronului ceresc, repetându-şi nedumerirea: ,,Te rog, Doamne, spune-mi şi mie, mai am mult de aşteptat până la ziua mea?”, cum i-ai răspunde cu marea Ta înţelepciune şi cu nespusa Ta bunăvoinţă?
-IISUS HRISTOS: ,,Apoi, dragul meu, ziua ta tocmai a trecut! Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc”!
HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

P.S. Astăzi, 20 iulie 2022, Înaltpreasfinţitul Părinte Acad. Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei şi Arhiepiscopul Craiovei, va oficia Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor ales de preoţi şi călugări la Mănăstirea Dobriţa, comuna Runcu, judeţul Gorj

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here