Echipa de campanie a UNPR, întâlnire cu activul partidului de la Gorj!

1234

În perioada 10 – 11 mai, preşedintele Gabriel Oprea, însoţit de membri ai conducerii partidului şi de candidaţi la alegerile europarlamentare, a participat la şedinţe de lucru organizate în filialele judeţene din Vâlcea, Gorj, Dolj şi Olt. Generalul Oprea a fost în Gorj, vineri, însoțit fiind de generalul Bica și de încă doi colonei. Oprea a arătat la Târgu-Jiu că UNPR face o campanie decentă, partidul fiind într-o perioadă de reconstrucție. Acesta le-a spus însă membrilor din Gorj că partidul își dorește să obțină un scor mult peste pragul electoral.

Temele principale ale întâlnirilor UNPR de la Râmnicu Vâlcea, Târgu-Jiu, Craiova şi Slatina au fost alegerile din 26 mai 2019 şi stadiul implementării, la nivel local, a măsurilor de reconstrucţie a partidului.,,Scandalurile politice din România nu trebuie exportate la Bruxelles”, a declarat Gabriel Oprea. El a precizat faptul că, în toată activitatea sa, UNPR a pus pe primul plan românii, bunăstarea lor, asigurarea unui echilibru politic, social şi economic şi a dat asigurări că reprezentanţii partidului vor face echipă în Parlamentul European cu toţi eurodeputaţii români, indiferent de formaţiunea din care provin.
,,Importantă e România. Nu contează că aici suntem de stânga sau de dreapta, că există simpatii sau adversităţi politice, atacuri directe sau <>. Acolo, în Parlamentul European, trebuie să vorbim aceeaşi limbă, la propriu şi la figurat, să fim o echipă: Naţionala României la Bruxelles. Trebuie să fim o singură voce, când vine vorba de apărarea dreptului câştigat de români de a fi cetăţeni europeni, de a fi trataţi egal cu toţi ceilalţi cetăţeni ai Uniunii, respectaţi sub toate aspectele pe care le implică acest drept şi promovaţi intens, ca valori naţionale şi individuale.
Trebuie să exportăm valoare şi să importăm bunăstare şi evoluţie”, a subliniat liderul UNPR.Gabriel Oprea le-a vorbit celor prezenţi despre candidaţii pentru PE şi despre proiectele pe care aceştia îşi propun să le dezvolte la Bruxelles. El a precizat că mulţi dintre membrii UNPR care renunţaseră la politică au revenit în partid: ,,Mulţi dintre foştii noştri colegi au revenit în UNPR. De asemenea, vin alături de noi rezervişti militari şi poliţişti şi toţi îşi aduc aportul la campanie. Am stabilit criterii de performanţă pentru fiecare organizaţie judeţeană, iar cei care ni s-au alăturat s-au integrat deja în structurile partidului şi sunt foarte implicaţi în activitatea sa. Vom reface cifra de 500.000 de membri şi după alegerile de anul viitor vom avea primari, consilieri locali şi judeţeni, deputaţi şi senatori. Aceasta este ţinta cea mai importantă pentru noi”.Anghel Iordănescu, unul dintre candidaţii care deschid lista Uniunii pentru alegerile din 26 mai, le-a vorbit liderilor locali despre încrederea sa în proiectul UNPR şi a subliniat, la rândul său, importanţa colaborării dintre partidele pentru atingerea scopurilor comune şi pentru promovarea intereselor României.,,Dacă electoratul va decide să ne trimită în Parlamentul European, fiecare dintre cei care candidează din partea UNPR se va bate pentru orice proiect european care poate să îmbunătăţească viaţa românilor. Sunt foarte multe domenii în care este nevoie de bani europeni. Avem mult de lucru în sănătate, educaţie, agricultură, infrastructură. Noi la Bruxelles vom reprezenta România. Nici eu, nici Ilie Năstase nu suntem interesaţi de indemnizaţia de eurodeputat. Amândoi avem o situaţie financiară bună şi am putea foarte bine să stăm aici, acasă, liniştiţi şi să nu facem nimic. Dar credem că e important să dăm tot ce putem pentru România, aşa cum am făcut-o mereu, mai ales că nu suntem mânaţi de niciun fel de interese personale”, a declarat Anghel Iordănescu.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here