DSP nu a aplicat nicio amendă la ştranduri şi în tabere

462

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au efectuat verificări specifice la ştrandurile şi piscinele din judeţ, pe parcursul sezonului estival. Potrivit Elenei Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP, nici în acest an nu s-a aplicat nicio sancţiune, nefiind depistate nereguli. De altfel, nici în tabere nu s-au dat amenzi.

Sezonul estival din acest an s-a încheiat, inspectorii sanitari făcând bilanţul acţiunilor de control. Prin Serviciul de supraveghere a stării de sănătate – birou igiena mediului şi Serviciul de control în sănătate publică din cadrul DSP Gorj s-a monitorizat, pe parcursul vieţii, calitatea apei din bazinele de înot. Din fericire, până la această oră nu au fost depistate nereguli. „Nu am aplicat nicio amendă, în acest sezon şi nici anul trecut nu au fost depistate nereguli. Proprietarii acestor bazine de înot îşi iau măsuri de siguranţă, pentru că nimeni nu riscă să îmbolnăvească pe cineva sau să se aleagă cu o amendă”, a menţionat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.
De asemenea, reprezentanţii DSP spun că nici la tabere nu au fost aplicate amenzi, la verificările din acest sezon.

Siguranţa ştrandurilor, în grija patronilor
Proprietarii bazinelor de înot sunt cei care au obligaţia de a lua probe de apă şi a le duce la laborator. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică doar verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legislaţia existentă în acest domeniu. „Proprietarii ştrandurilor îşi cer autorizaţia prin declaraţie pe propria răspundere la Camera de Comerţ şi Industrie şi sunt verificaţi de colegii mei de la Direcţia de Control în Sănătate Publică. Fiecare administrator de piscină sau ştrand are obligaţia de a verifica periodic calitatea apei din bazin, de a recolta probe pentru depistarea existenţei clorului rezidual. Când reprezentanţii DSP merg în control, trebuie să li se pună la dispoziţie toate documentele necesare pentru a putea să justifice această activitate de control”, a explicat Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.
Reamintim faptul că, nici anul trecut nu s-au aplicat sancţiuni în acest sens, pentru că nu au fost descoperite abateri. Reprezentanţii DSP au remarcat că, în comparaţie cu anii trecuţi, se poate vorbi despre o îmbunătăţire a condiţiilor şi o preocupare a patronatelor din acest punct de vedere.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here