Ninsoarea de astăzi nu i-a luat prin surprindere pe drumarii gorjeni, chiar dacă nu era anunțată. Aceștia acționează pe DN 67 C în zona stațiunii Rânca. „Acționăm cu două utilaje cu lamă și răspânditor și material antiderapant. Nu sunt probleme în privința circulației rutiere”, a confirmat Cristian Tudor, reprezentantul Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu.