Doctorul Neață, interdicție de a profesa. E plasat sub control judiciar

2513

Medicul Gheorghe Neață a fost reţinut ieri de procurori, iar astăzi a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. În plus, el are interdicţia de a profesa.

Deşi a fost trimis în judecată pentru 13 fapte de luare de mită, medicul Gheorghe Neaţă se întorsese să profeseze la Spitalul de Urgenţă Târgu Jiu de numai o săptămână, după ce judecătorii Curţii de Apel Craiova i-au ridicat prima interdicţie de a profesa.

Întors la spital, medicul a fost dus, din nou, în faţa procurorilor pentru o acuzaţi de ucidere din culpă în forma culpei medicale, după ce a operat, în 2021, o femeie care, ulterior, a murit. Medici din Cluj, dar şi legiştii, au stabilit că intervenţia făcută de medicul Gheorghe Neaţă a dus la moartea femeii, motiv pentru care procurorii din Gorj au deschis o anchetă.

Soșul femeii l-a acuzat pe Neață și că i-a cerut bani pentru operația femeii.”A doua zi după operaţie a dus-o în salon. M-a sunat soţia pe cameră şi mi-a zis, iar apoi l-am sunat pe domnul doctor şi l-am întrebat dacă e posibil să curgă aşa pe la tăietură şi mi-a zis că e ceva normal. N-a băgat-o în operaţie până nu mi-a cerut bani, până nu i-am dus banii. Cred că undeva la 60-70 de milioane (n.r. lei vechi)”, a declarat acesta la Antena 3 CNN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here