Discurs despre globalizare, susținut de prorectorul Morega la Chișinău

30

În fața unei audiențe deosebite și a unor oficiali de înalt nivel, prof.univ.dr.Dan Morega-prorector ULIM, a susținut, marți, la Conferința Internațională care a avut loc la ULIM Chișinău, un discurs amplu pe tema globalizării, prezentând auditoriului efectele acesteia asupra omenirii, pe termen scurt, mediu și lung. Discursul universitarului român a fost ascultat și apreciat de numeroșii ambasadori prezenți în sală, de academicieni, oameni de știință, oficiali ai statului moldovean și de numeroase cadre didactice de la universități de prestigiu europene.

Cea mai mare parte a invitaților au prezentat în acest cadru științific comunicări pe probleme ale civilizației și globalizării. Dan Morega, deși a mai participat la numeroase conferințe universitare ale ULIM, spune că a fost impresionat, marți, de nivelul ridicat al calității celor care au luat cuvântul. Mai mult decât atât, universitarul din Gorj a apreciat “calitatea umană”, prezentă în aula ULIM. De altfel, aici au participat uimitor de mulți ambasadori și oficiali ai statului moldovean, ambasadorul Americii și cei ai Chinei, Germaniei, Franței, Poloniei, Italiei la Chișinău, numeroși diplomați de la celelalte ambasade, dar și prim-vicepremierul Leancă, fost prim-ministru al Republicii Moldova, rectorii celorlalte universități, academicieni, cercetători, dar și profesori de la mai multe instituții universitare din Europa. Toți au luat parte la Conferința Internațională de la ULIM, care a avut ca temă Paradigma Civilizațiilor și Globalizarea. “În calitate de prorector al acestei universități am luat cuvântul și am vorbit pe larg despre problemele globalizării și efectele acesteia asupra omenirii, în prezent și viitor. Audiența a fost una deosebită, iar temele abordate au fost de larg interes”, a declarat, de la Chișinău, universitarul Morega.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here